Lecție de fotbal primită de liderul Rapid. Giuleștenii, înfrângere lamentabilă pe teren propriu
Cele două formații care domină Superliga până în
prezent, Rapid și FC Botoșani, s-au împiedicat sâmbătă: giuleștenii au pierdut
acasă cu Oțelul (0-2), iar moldovenii au scos doar o remiză albă pe terenul lui
FC Argeș.
Giuleștenii, sufocați de Oțelul pe teren propriu. Foto Facebook FC Rapid
După remiza Botoșaniului, Rapid avea șansa de a se distanța în
fruntea clasamentului, în ultimul meci pe teren propriu din acest an. Însă
vișiniii au dat cu piciorul acestei oportunități, evoluând lamentabil contra
unei formații excelent organizate. Oţelul s-a impus meritat, prin golurile
marcate de Pedro Nuno (17), cu o execuție frumoasă din careu, după o minge
întoarsă de Denis Bodrun, şi de Paul Iacob (80), fost jucător la Rapid, din
lovitură liberă de la circa 25 de metri la care portarul Aioani a fost total
aerian.
Succes al Oțelului, după 11 ani
Oaspeţii au avut ocazii mai multe şi mai mari, dar portarul giuleștenilor
s-a…



