O echipă de tradiție din fotbal se stinge pe picioare. Finanțatorii și-au retras sprijinul
Ultima clasată din Liga 2 la fotbal, echipa CSM Olimpia Satu Mare, cu 7 puncte în 15 etape, este la un pas de desființare.
La Olimpia nu mai sunt bani nici pentru motorină
Clubul anunță oficial că nu mai are bani pentru a susține activitatea, după retragerea finanțării.
Olimpia nu are fonduri nici pentru efectuarea deplăsării la Turda. La formația sătmăreană este legitimat și Răzvan, fiul regretatului Daniel Prodan. Iar fratele lui Didi, Ciprian, este antrenor secund.
De asemenea, fostul portar al naționalei, Bogdan Lobonț, a activat ca manager la Olimpia, dar recent și-a depus demisia, după ce a constatat că echipa nu are viitor.
„Comunicat oficial al CS SC Olimpia MCMXXI
Conducerea CS SC Olimpia MCMXXI informează că, începând de săptămâna trecută, înaintea meciului cu SCM Zalău, principalii finanțatori ai clubului și-au retras integral sprijinul financiar, această decizie generând o situație critică…


