May 4, 2026

Adresa noastră:

București

Sport

Șefii celor de la U Cluj au luat decizia, după ce Ioan Ovidiu Sabău și-a anunțat public demisia: „Trebuie să trecem peste el”

Șefii celor de la U Cluj au luat decizia, după ce Ioan Ovidiu Sabău și-a anunțat public demisia: „Trebuie să trecem peste el”

La scurt timp după ce Universitatea Cluj nu s-a putut impune în duelul direct cu Csikszereda, 1-2, Ioan Ovidiu Sabău, tehnicianul ardelenilor, și-a anunțat, în mod public, demisia din funcția de antrenor al formației.

Ioan Ovidiu Sabău, antrenor la U Cluj Foto/Facebook U Cluj

Sabău a explicat care a fost realul motiv din spatele deciziei și a recunoscut că speră ca rezilierea contractului său să se realizeze pe cale amiabilă.

Radu Constantea, președintele celor de la U Cluj, nu dorește să încheie colaborarea cu tehnicianul și speră să-l facă pe Sabău să se răzgândească.

Vrem să continuăm cu Neluțu Sabău. Au fost mai multe discuții în care a vrut să renunțe, dar am fost inspirați că am reușit să-l convingem. Vom încerca și acum. Nu. Repet, o să avem o discuție și vom analiza atent ce își dorește. Dar suntem convinși că putem să redresăm situația, chiar dacă nu arătăm foarte bine. Toți ne-am fi dorit…

Citeşte mai mult

About Author

admin

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *