„Chiar dacă nu suntem unul lângă celălalt”. Alesia Mitriță, detalii emoționante despre căsătoria cu fotbalistul. Au împlinit 6 ani de căsnicie
Alesia Mitriță, soția lui Alexandru Mitriță, proaspăt transferat în China, la Zheijang Professional, a transmis un mesaj emoționant pe rețelele de socializare, cu ocazia aniversării a șase ani de căsnicie cu fostul fotbalist al Universității Craiova.
Alesia și Alexandru Mitriță au împlinit șase ani de căsnicie Foto/Instagram
Alexandru Mitriță a făcut parte din lotul convocat la echipa națională de fotbal a României pentru partida cu Cipru (scor 2-2), din preliminariile Cupei Mondiale, însă nu a fost introdus în teren de către Mircea Lucescu.
Chiar dacă nu a putut evolua sub tricolor de această dată, mijlocașul a fost fericit că și-a putut revedea familia după o perioada de stat la distanță. Soția, cât și cei doi copii ai săi, au rămas în România pentru un timp, după ce fotbalistul a fost transferat în China.
Întoarcerea în țară a fost o oportunitate pentru mijlocaș de a petrece, chiar și puțin timp,…



