„N-am acceptat să fiu o marionetă”. Mircea Rednic a găsit vinovatul pentru eșcul de la Standard Liege
Mircea Rednic, antrenorul român în vârstă de 63 de ani, nu și-a putut duce la bun sfârșit mandatul la Standard Liege. Și-a luat la revedere de la echipă după doar cinci etape, în cadrul cărora a reușit să bifeze două victorii, două eșecuri și o remiză.
Mircea Rednic s-a despărțit de Standard Liege după doar cinci etape Foto/Facebook
La scurt timp după ce a hotărât să părăsească banca tehnică a belgienilor, antrenorul a recunoscut care au fost adevăratele motive din spatele deciziei de retragere, dar și cine a fost principalul vinovat pentru eșecul de la Standard Liege.
„Încă din prima zi a vrut să controleze totul!”
Marc Wilmots, directorul sportiv al celor de la Standard Liege, nu l-ar fi suportat pe Mircea Rednic încă de când antrenorul și-a făcut, pentru prima oară, apariția în vestiarul formației.
„În timpul pregătirii n-am pierdut niciun meci, am început sezonul cu 7 din 9 puncte, deci trebuie să…



