April 30, 2026

Adresa noastră:

București

Sport

Emma Răducanu, revelația zilei la US Open. Jucătoarea româno-britanică își depășește propriile recorduri

Emma Răducanu, revelația zilei la US Open. Jucătoarea româno-britanică își depășește propriile recorduri

Emma Răducanu (36 WTA), jucătoare de tenis în vârstă de 22 de ani, a fost sportiva zilei pe Flusching Meadows. Britanica a reușit să se califice în cel de-al treilea tur la US Open, după ce s-a impus în fața jucătoarei de tenis cu origini indoneze, Janice Tjen (149 WTA), cu scorul de 6-2, 6-1.

În urma acestei victorii, Emma a ajuns la un palmares de 9 succese și 2 înfrângeri la ultimul turneu de Grand Slam al sezonului, dintre care șapte au fost obținute în 2021, anul în care și-a adjudecat singurul titlu al carierei.

Răducanua început, de curând, o nouă colaborare cu tehnicianul Francisco Roig, fostul antrenor al legendarului Rafael Nadal, iar învățăturile acestuia se reflectă, deja, în jocul tinerei sportive. Emma s-a calificat pentru prima dată în turul trei la US Open, de la câștigarea titlului în anul 2021.

6 – Emma Raducanu has dropped just six games to reach the third round of the Women’s Singles at the US Open 2025,…

Citeşte mai mult

About Author

admin

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *