November 12, 2026

Adresa noastră:

București

Sport

Tenis feminin, un ochi râde, altul plânge: Anca Toldoni s-a calificat mai departe, Jaqueline Cristian a fost eliminată la turneul de la Nottingham

Tenis feminin, un ochi râde, altul plânge: Anca Toldoni s-a calificat mai departe, Jaqueline Cristian a fost eliminată la turneul de la Nottingham

Anca Todoni își
continuă parcursul promițător pe terenul de la Nottingham, spre deosebire de
Jaqueline Cristian, care a părăsit turneul WTA 250 sâmbătă.

Anca Todoni, încă un pas spre tabloul principal al turneului de la Nottingham. FOTO: arhivă

Emoţii pentru
tenismul feminin din România sâmbătă, 14 iunie, la turneul WTA 250 de la
Nottingham, acolo unde Anca Todoni și Jaqueline Cristian au avut meciuri de
calificare. La finalul zilei, un ochi râde şi altul plânge, deoarece Anca
Todoni a bifat o victorie convingătoare și s-a apropiat de tabloul principal,
în timp ce Jaqueline Cristian, cap de serie numărul unu în calificări, a fost
eliminată.

Anca Todoni (locul
87 WTA) a reușit un succes important în fața britanicei Jodie Burrage (162
WTA), finalista ediției din 2023 a turneului. După un prim set echilibrat, care
s-a decis la tie-break, sportiva română a dominat categoric setul secund,
administrându-i un 6-1 sec adversarei sale….

Citeşte mai mult

About Author

admin

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *