November 12, 2026

Adresa noastră:

București

Sport

Cristi Chivu a nimerit în mijlocul protestelor din Los Angeles. Eveniment anulat din cauza situației explozive

Cristi Chivu a nimerit în mijlocul protestelor din Los Angeles. Eveniment anulat din cauza situației explozive

Cristi Chivu și noua sa formație, Inter Miami, au ajuns la
Los Angeles, locul de desfășurarea a primei partide a italienilor la Cupa Mondială
a Cluburilor. Cum orașul este sub asediul protestelor, antrenorul român a fost
nevoit deja să schimbe deja programul echipei.

Cristi Chivu, luat în primire de jurnaliști încă de pe aeroport. Foto Facebook Inter

După o jumătate de zi de zbor, Inter Milano a ajuns peste
Ocean, pentru competiția organizată de FIFA. De pe aeroportul LAX, delegația
vicecampioanei Europei s-a deplasat cu autocarul la hotelul de cinci stele din
zona Beverly Hills, unde va sta timp de o săptămână, până după meciul cu
Monterrey.

Miercuri joacă împotriva lui Monterrey 

Însă revoltele din zona centrală și atmosfera tensionată din
orașul californian i-au dat deja peste cap planurile singurului român prezent
la Cupa Mondială a Cluburilor. Un eveniment publicitar al italienilor a fost anulat
din motive de securitate….

Citeşte mai mult

About Author

admin

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *