November 12, 2026

Adresa noastră:

București

Sport

Motivul pentru care Inter l-a ales pe Chivu, explicat de președintele clubului. Parma îi pune însă bețe-n roate românului

Motivul pentru care Inter l-a ales pe Chivu, explicat de președintele clubului. Parma îi pune însă bețe-n roate românului

După plecarea lui Simone Inzaghi la Al Hilal, Inter Milano l-a
ales ca antrenor pe Cristi Chivu. Instalarea românului pe banca vicecampioanei
Europei a surprins pe multă lume – chiar și pe tehnicianul reșițean -, motiv
pentru care Giuseppe Marotta, preşedintele clubului, s-a simțit dator să-și
explice decizia.

Cristi Chivu așteaptă ca Parma și Inter să se înțeleagă. Foto EPA EFE

„Cred că primul
lucru este că atunci când schimbi un antrenor trebuie să identifici un profil,
rezultatul unor linii directoare şi strategii trasate de proprietari şi
conducere. Profilul potrivit era un antrenor tânăr, care să îmbrăţişeze
filosofia clubului şi să implementeze o punere în valoare a jucătorilor tineri
care să nu ne limiteze ambiţia. Inter va pleca întotdeauna cu obligaţia de a
încerca să câştige: pentru asta sunt necesare calităţi pe care le-am găsit la
Chivu”,
a declarat Giuseppe
Marotta  pentru TuttoMercatoWeb.

Are contract cu…

Citeşte mai mult

About Author

admin

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *