Cum vorbea Chivu despre Inter înainte să știe că va deveni antrenorul echipei. Laudă un jucător aflat în pragul retragerii
Italienii au căutat în urmă și au găsit ce spunea Cristian Chivu (44) despre echipa Interului. Românul și-a împlinit visul și va deveni mâine antrenorul milanezilor. Asta în timp ce fanii vicecampioanei Italiei sunt sceptici și cred că românul este o „alegere absurdă”, având doar patru luni de antrenorat la seniori, la Parma. Ca antrenor, reșițeanul a câștigat titlul cu Inter Primavera, în 2022.
Cristian Chivu, în perioada Inter Milano, ca jucător
Într-un interviu acordat acum câteva luni ziarului „Gazzetta dello Sport”, antrenorul român care urmează să preia frâiele nerazzurri i-a lăudat pe viitorii săi elevi: „O echipă care are o identitate de joc precisă”.
„Dacă aș putea, Mkhitaryan este primul jucător pe care l-aș lua în echipă”, afirma Cristian Chivu ziarului în octombrie anul trecut, înainte de Roma-Inter 0-1. Banca Parmei era încă departe. Cea a primei echipe a lui Inter nici măcar nu se…



