Cum s-a schimbat în timp discursul lui Gigi Becali față de Nicușor Dan. Președintele, așteptat cu covorul roșu la stadion
Gigi Becali (66 de ani) vrea să îngroape securarea războiului cu Nicușor Dan (55 de ani), pe care mai întâi l-a contestat ca primar general, supărat că Arena Națională este închiriată peste vară altor evenimente decât pentru meciuri de fotbal, apoi ca și candidat la președinția României: „Să-mi pun nepoții să poarte fuste ca să-l votez pe Nicușor Dan?”.
Nicușor Dan are loc în loja FCSB-ului
În primă fază, Becali a fost dur cu Nicușor Dan: „Dacă în turul 2 intră Simion cu Nicușor (n.r- declarația a fost dată înainte de a se finaliza numărătoarea voturilor), așa cum am promis când eram certat cu el… I-am zis să se roage să intre cu Nicușor Dan și că voi fi în campanie cu el. Dar ce să fac acum? Să-mi pun nepoții să poarte fuste ca să-l votez pe Nicușor Dan?! I-am zis lui Simion că sunt în campanie cu el. Așa am promis, așa fac.
El a aprobat manifestații LGBT. Dacă el aprobă, cum să nu fie așa?…



