Mircea Rednic pleacă de la UTA, după rușinea cu Gloria Buzău. E favorit să preia o echipă de mare tradiție din România
Mircea Rednic nu mai continuă la UTA Arad, după ce și-a
salvat echipa de la retrogradare. Antrenorul, care a fost pe parcursul
întregului sezon într-un conflict permanent cu suporterii, a anunțat conducerea
că părăsește clubul, nu înainte de a le transmite un mesaj ironic fanilor
”Bătrânei Doamne”.
Mircea Rednic a spus adio clubului UTA. Foto Facebook
La finalul partidei de astăzi cu Gloria Buzău, încheiată
0-0, deși oaspeții sunt deja retrogradați și au trimis pe teren juniorii, spectatorii i-au cerut demisia lui Mircea Rednic. ”Puriul” le-a făcut pe plac
acestora la flash-interviul de după meci, anunțând că pleacă: „Îmi felicit jucătorii și pe toți cei cu
care am lucrat în acest sezon. Am reușit să salvez UTA pentru a treia oară,
sper ca rezultatele să ne ajute și să terminăm mai sus. La ce probleme au fost
sezonul ăsta, este OK.
Rednic: Am antrenat echipe cu ultrași adevărați, nu ca la Arad
Le-am spus…


