Sabău îi ține în suspans de suporterii de la U Cluj: „Depinde doar de mine”
Tehnicianul Ioan Ovidiu Sabău, 57 de ani, este în ultimele luni de contract cu „U” Cluj. Sub conducerea sa, „șepcile roșii” au avut un sezon excelent în Superligă, iar conducerea echipei vrea să-i prelungească contractul.
Neluțu Sabău stă strâmb și judecă drept
Ioan Ovidiu Sabău și Universitatea Cluj s-au înțeles de principiu să continue colaborarea și în următorul sezon de Superligă, dar antrenorul spune că nu vrea să semneze încă.
„Noi ne-am înțeles, dar eu vreau să fac alte evaluări în momentul în care intrăm în play-off. Trebuie să vedem ce obiectiv e și dacă pot să-mi îndeplinesc obiectivul respectiv. Dacă nu, vedem ce va întâmpla, dar nu s-a pus problema să nu ne înțelegem. Depinde doar de mine”, a comentat cel poreclit „Moțul”.
„Anul viitor se va dori probabil câștigarea campionatului”
„Pretențiile cresc, așteptările sunt altele. Nu se va mai accepta să nu fim în play-off, iar…


