Mutu i-a fentat pe italieni ca în curtea școlii. Piteșteanul, prezentat eronat ca un salvator al sistemului medical românesc
Trecut pe la Inter Milano, Parma, Hellas Verona, Cesena, Juventus Torino și AC Fiorentina, fostul fotbalist Adrian Mutu (46 de ani pe 8 ianuarie) a lăsat urme adânci în Italia, fiind singurul fotbalist român cu peste 100 de goluri marcate în Serie A.
Adrian Mutu, în perioada Cesena
Cel poreclit „Briliantul” n-a fost uitat de presa peninsulară nici la finalul anului trecut. Un articol publicat în prestigiosul ziar „Corriere della Sera”, care trece în revistă meseriile sau activitățile inedite ale foștilor fotbaliști, îl include și pe piteșteanul născut la Călinești.
Atacantul de temut al naționalei este prezentat ca un salvator în perioada pandemiei, dând o mână de ajutor sistemului medical greu încercat. În realitate, argeșeanul face reclamă (probabil plătită), devenind imaginea unei rețele medicale private, iar promovarea respectivă nu are legătură cu pandemia.
Reclamele erau vizibile în ianuarie 2022, iar între…



