June 10, 2026

Adresa noastră:

București

Sport

Românii, asediu la TAS. Se judecă o nouă contestație, americanii fiind acuzați că au încălcat regulamentul

Românii, asediu la TAS. Se judecă o nouă contestație, americanii fiind acuzați că au încălcat regulamentul

Tribunalul de Aribtraj Sportiv este în plină dezbatere în
cazul gimnastelor Sabrina Voinea și Ana Maria Bărbosu, care au fost private de
o medalie la Jocurile Olimpice, câștigată de americanca Jordan Chiles, în urma
unei contestații depuse imediat după încheierea finali de la sol.

Sabrina Voinea, depunctată eronat de arbitri în finala de la sol . Foto COSR

Sabrina reclamă faptul că a fost penalizată cu o zecime pentru
că a călcat în afara suprafeței de concurs, lucru demontat de reluările video.
Pe de altă parte, Ana Maria solicită schimbarea notei finale din cauză că nota
de plecare a fost diminuată greșit de arbitri. În al treilea rând, românii au
solicitat și verificarea legalității contestației americanilor, care ar fi fost
depusă după expirarea termenului din regulament.

Contestația americanilor, depusă după ce expirase termenul

Surse apropiate procesului au declarat pentru Euronews
România că la audierile de la…

Citeşte mai mult

About Author

admin

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *