Prețul disidenței în politică. De ce este condamnat Constantin Toma să rămână în PSD, deși partidul l-a lăsat fără sprijin
Constantin Toma, primarul municipiului Buzău, a anunțat marți, 2 iunie, demisia sa din funcțiile de conducere deținute în cadrul PSD. Această decizie marchează punctul culminant al unui conflict deschis cu conducerea formațiunii. Analistul politic Adi Zăbavă a detaliat pentru „Adevărul” mizele și consecințele acestui divorț politic.
Constantin Toma, primarul municipiului Buzău. FOTO: Facebook
Constantin Toma și-a dat demisia din cele două funcții de conducere pe care le deținea în Partidul Social Democrat (PSD): președinte al Organizației Municipale PSD Buzău și prim-vicepreședinte al Organizației Județene PSD Buzău.
„Dragi buzoieni, azi, 2 iunie 2026, mi-am dat demisia din cele două funcții de conducere pe care le ocupam în Partidul Social Democrat, respectiv de președinte al Organizației Municipale PSD și de…


