Roger Federer intră în Hall of Fame: „Am respectat mereu istoria tenisului”
Roger Federer (44 de ani), legenda tenisului elvețian, va fi introdus anul viitor în Hall of Fame-ul internațional al tenisului, într-un moment care marchează oficial cariera unui adevărat titan al sportului alb.
Roger Federer va fi introdus anul viitor în Hall of Fame-ul tenisului | FOTO Profimedia
Anunțul a fost făcut miercuri de conducerea instituției cu sediul în Rhode Island, iar aceeași onoare va fi acordată și jurnalistei și prezentatoarei TV Mary Carillo.
Pentru a fi acceptați în Hall of Fame, candidații trebuie să obțină cel puțin 75% din voturile comisiei de selecție, plus eventuale puncte bonus din votul fanilor. Federer a fost singurul care a întrunit toate criteriile și va fi introdus cât de curând posibil, de îndată ce regulamentul îi va permite oficial.
„Am respectat mereu istoria tenisului și exemplul celor care au venit înaintea mea. Să fiu recunoscut astfel de către colegii mei este o mare onoare pentru…

