August 29, 2026

Adresa noastră:

București

Politică

Simion țintește ca AUR să obțină 50% la alegeri: „Sunt foarte bucuros că partidele de dreapta câștigă în toată Europa”

Simion țintește ca AUR să obțină 50% la alegeri: „Sunt foarte bucuros că partidele de dreapta câștigă în toată Europa”

George Simion, președintele AUR și vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR Party), a participat sâmbătă la evenimentul „The Right That Wins”, organizat la Paris. Liderul român a declarat că este „foarte bucuros că în toată Europa partidele de dreapta câștigă alegerile”.

FOTO: Reuters

„Suntem cel mai pro-transatlantic partid european. De aceea am fost la Washington la inaugurarea președintelui Trump și participăm la numeroase conferințe pentru a învăța unii de la alții și a ne uni forțele”, a declarat George Simion.

Ambițiile liderului AUR vin după ce partidul a fost cotat pe primul loc în sondaje, cu peste 40% din voturi.

„Avem datoria să ajungem la cel puțin 50%. Trebuie să muncim zi de zi pentru a convinge și a câștiga”, a transmis Simion. De asemenea, acesta a anunțat că până pe 10 octombrie vor fi constituite organizațiile de bază ale partidului, formate din cel…

Citeşte mai mult

About Author

admin

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *