Ministrul Apărării găsește scuze pentru întârzierea reformei pensiilor speciale: „Un sistem stricat de-a lungul multor ani nu se poate repara într-o lună”
Ministrul Apărării consideră că este nevoie de o reformă a pensiilor speciale, însă acest lucru nu se poate face prea repede, întrucât dezechilibrele în sistem au fost create de politicieni în decursul mai multor ani. Ionuț Moșteanu precizează că pensiile militare sunt diferite de cele ale magistraților.
Ionuț Moșteanu. FOTO MApN
Afirmațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Politica Zilei”, pe B1 TV.
„Chiar dacă sunt puțini ca număr, când au pensie medie de 5.000 de euro într-o țară în care pensia medie e 500 și ceva de euro, îți dai seama că e un dezechilibru major. Astea trebuie așezate la un moment dat. Cred că trebuie respectat angajamentul pe care societatea-l face cu o anumită categorie de angajați din servicii publice, fie că e vorba de magistrați, de militari, de cei din Ministerul de Interne, de polițiști sau cei din instituțiile de forță, și să punem o perspectivă clară pentru cei care sunt acum în…


