INSCOP: Opinia românilor cu privire la soluțiile privind deficitul bugetar. Reducerea investițiilor, dorită în special de votanții AUR
Sunt de acord cu reducerea cheltuielilor de funcționare a statului în special votanții PNL și ai USR (aproximativ 90% dintre alegătorii acestor partide), dar și peste 65% dintre votanții PSD și AUR, potrivit unui sondaj realizat INSCOP Research.
Cum văd românii soluțiile de reducere a deficitului bugetar FOTO: Shuterstock
„Sprijinul populației pentru diverse măsuri de reducere a deficitului bugetar variază în funcție de expunerea personală, de percepția impactului direct asupra veniturilor proprii și de modul în care este înțeles impactul asupra economiei”, susține Remus Ștefureac, directorul INSCOP.
Reducerea cheltuielilor de funcționare a statului, altele decât cele cu angajații este măsura cea mai populară, 77% dintre respondenți fiind de total de acord sau oarecum de acord cu această măsură.
De asemenea, reducerea personalului din sectorul bugetar întrunește acordul total sau parțial a 67% dintre participanții la…



