Ciolacu cere măsuri urgente, inclusiv garduri electrice, după ce șeful Salvamont a fost atacat de urs. „Îmi asum orice critici”
Premierul Marcel Ciolacu cere autorităților centrale și locale să actualizeze urgent măsurile pentru a împiedica producerea altor tragedii, după ce șeful Salvamont din Predeal a fost atacat de urs pe stradă, în timp ce mergea spre casă.
FOTO Guvernul României
„Dacă este nevoie de decizii suplimentare pentru a proteja viața românilor amenintați de atacurile urșilor, aceste soluții trebuie luate urgent. Cer tuturor autorităților centrale și locale să actualizeze de urgență toate măsurile administrative pentru a împiedica producerea de tragedii precum cea de aseară, când șeful Salvamont Predeal a fost atacat de un urs pe o stradă din localitate”, a transmis premierul Marcel Ciolacu pe Facebook.
Șeful Executivului a afirmat totodată că argumentele privind protecția animalelor nu mai pot fi invocate atunci când relocarea nu mai dă rezultate. „Da, vrem să respectăm principiile generale legate de protecția animalelor, însă…

