October 27, 2026

Adresa noastră:

București

Politică

Bolojan anunță înființarea unui grup de lucru pentru monitorizarea acordulului de încetare a focului la Marea Neagră

Bolojan anunță înființarea unui grup de lucru pentru monitorizarea acordulului de încetare a focului la Marea Neagră

Președintele interimar Ilie Bolojan a afirmat la finalul Summitului pentru securitatea Ucrainei că a fost stabilită înființarea unui grup de lucru pentru monitorizarea respectării acordului de 30 de zile privind încetarea focului la Marea Neagră. 

FOTO Administrația Prezidențială

„Țările prezente salută ajungerea la acest acord, dar constatăm că Ucraina a fost de acord ca acest acord să fie extins nu doar la navigația pe Marea Neagră, ci atât terestru, cât și aerian, și, din păcate, nu s-a ajuns la un astfel de acord. Și, așa cum se vede atunci când apare o probă care nu poate fi contestată, Rusia nu a acceptat aceste condiții și, practic, teoria că unii vor pace și alții vor război a fost infirmată prin ceea ce s-a întâmplat în aceste negocieri. Și, din acest punct de vedere, țările prezente au convenit să susțină în continuare sprijinul pentru Ucraina și întărirea Flancului Estic”, a explicat Bolojan.

Grup de…

Citeşte mai mult

About Author

admin

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *