Ponta, după anunțul SUA despre Visa Waiver: „Voi merge și voi rezolva direct această problemă cu președintele Donald Trump”
Victor Ponta vine cu soluții după decizia SUA de a suspenda vizele pentru România. Candidatul independent a declarat că, dacă va fi ales președintele României, va merge personal în Statele Unite pentru a discuta cu Donald Trump și echipa sa în vederea includerii României în programul Visa Waiver.
Victor Ponta spune că va discuta personal cu Trump, dacă va fi președinte. FOTO: Inquam Photos
„Decizia Statelor Unite de a amâna ridicarea vizelor pentru români este nedreaptă. Poporul român merită să meargă fără vize în SUA, să-și viziteze rudele, să viziteze țara, să lucreze așa cum o fac în toată lumea,” a spus Ponta într-un videoclip postat pe Facebook.
Acesta a promis că, în cazul în care va câștiga alegerile, va merge direct la Washington pentru a negocia cu administrația americană:
„Vă garantez, ca președinte ales al României, că voi merge și voi rezolva direct această problemă cu președintele Donald Trump…


