November 13, 2026

Adresa noastră:

București

Politică

Crin Antonescu, despre decizia de autosuspendare a candidaturii la prezidențiale. „Este spre binele tuturor”

Crin Antonescu, despre decizia de autosuspendare a candidaturii la prezidențiale. „Este spre binele tuturor”

Crin Antonescu a explicat motivele care se află în spatele deciziei sale de a-și autosuspenda candidatura în alegerile prezidențiale.

Crin Antonescu și-a explicat decizia de a-și suspenda candidatura FOTO Arhivă

„Se află nevoia de clarificare și de adaptare la realitatea politică pe care o trăim. Eu nu am spus altceva decât că suspend acordul dintre mine, candidat comun desemnat printr-un act politic, și partenerii mei, până când nu clarificăm două lucruri: data alegerilor prezidențiale și angajamentul forțelor politice care m-au propus candidat comun, sau nu, în acest demers”, a declarat Crin Antonescu la Antena 3.

Acesta a explicat, de asemenea, că validările nu au avut încă loc și că mai mulți oameni politici „au formulat nu doar îndoieli chiar și critici la adresa acestei candidaturi”.

„Este spre binele tuturor, este spre binele viitorului candidat, ca voi fi eu sau altul. Partidele urmează să valideze această hotărâre…

Citeşte mai mult

About Author

admin

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *