Handbalistele de la Rapid au suferit prima înfrângere în Liga Campionilor. Nemțoaicele au defilat pe teren
Vicecampioana Rapid Bucureşti a fost învinsă duminică, pe teren propriu, de formaţia germană HB Ludwigsburg, scor 37-29 (19-11), în al treilea meci din grupa B a Ligii Campionilor.
Rapidistele au suferit prima înfrângere FOTO: Facebook
Principalele marcatoare ale partidei au fost Janjusevic 8 goluri, Korsos 5, Polman 4, pentru Rapid, respectiv Leuchter 7, Faluvegi 7, Thomaier 4, pentru formaţia germană, care a fost finalista competiţiei în 2024 sub denumirea SG BBM Biethigheim, potrivit news.ro.
În etapa a III-a s-au mai jucat partidele dintre Odense – Buducnost 31-29, Gyor – Vipers 27-22 şi Brest Bretagne Handball – Team Esbjerg 33-32.
În primele meciuri din grupa B, Rapid Bucureşti a învins Buducnost, cu 32-27, iar apoi a remizat cu Vipers, scor 30-30. După trei etape, vicecampioana României rămâne cu 3 puncte, pe locul 4. Brest şi Gyor sunt pe primele locuri, neînvinse, cu 6 puncte.
În etapa a IV-a, Rapid va juca în…

