Guvernul ar putea interzice circulația cu trenul pentru bolnavii contagioși. Anunțul ministrului Transporturilor VIDEO

Interzicerea circulației cu trenul a bolnavilor contagioşi se află în dezbatere publică şi este o reglementare europeană transpusă în legislaţia de la noi, însă deocamdată nu s-a luat nicio hotărâre, a anunțat miercuri ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, potrivit Agerpres.
Bolnavii contagioși ar putea să nu mai poată să circule cu trenul FOTO Arhivă
„Ştiu că e în dezbatere acest proiect. Nu e hotărâre luată (…). Din ce mi-au spus colegii de la CFR, dar am să-i rog să vină cu cu detalii suplimentare, este o reglementare europeană transpusă în legislaţia de la noi. N-a fost luată încă decizia, dar, vă repet, e vorba de boli contagioase şi este vorba de o transpunere a unor reglementări europene. Pentru norme, pentru toate lucrurile ulterioare, colegii mei vă vor da detalii. Suntem în perioada de dezbatere publică, aşteptăm, fiind dezbatere publică, propuneri constructive, dar mie mi se pare de bun simţ dacă ai o…