July 20, 2024

Adresa noastră:

București

Politică

Ce spune un profesor universitar despre teza de doctorat a lui Mircea Geoană: „Depășea standardele de corectitudine”

Ce spune un profesor universitar despre teza de doctorat a lui Mircea Geoană: „Depășea standardele de corectitudine”

Profesorul universitar Radu Mușetescu este unul dintre cei care în urmă cu aproape 20 de ani a analizat teza despre integrarea României în Structurile Euro-Atlantice. Atunci a constatat că lucrarea depășea standardele de corectitudine în ceea ce privește plagiatul.

Mircea Geoană FOTO: EPA EFE

Profesorul spune că „dacă toți candidații la peședinția României ar fi, din punct de vedere academic, ca domnul Mircea Geoană, nu ar fi deloc rău pentru România”.

Radu Mușetescu, profesor la ASE Bucureşti, Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale, a publicat un mesaj pe Facebook.

„În calitate de membru al Departamentului (fosta Catedră) de Relații Economice Internaționale, mi se pare moral oarecum imperativ sa fac și eu un comentariu”, și-a explicat el demersul.

Ulterior el a dezvăluit că „în calitate de tânăr asistent universitar” a fost unul dintre cei care au participat la prezentarea tezei lui Mircea Geoană,…

Citeşte mai mult

About Author

admin

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *