December 6, 2024

Adresa noastră:

București

Politică

Ciucă, despre greva din învățământ: Nu pot să le promit acum și nu voi promite ceva ce nu se poate realiza

Ciucă, despre greva din învățământ: Nu pot să le promit acum și nu voi promite ceva ce nu se poate realiza

Premierul a precizat, de la Cluj, că nu poate promite profesorilor ceva ce nu poate realiza. Nicolae Ciucă a punctat că este deschis la dialog și a făcut apel la profesori să înțeleagă că Guvernul a prezentat ce poate oferi în prezent.

Nicolae Ciucă, premierul României FOTO: GOV

„Am avut un dialog deschis și am fost de fiecare dată cât se poate de disponibil pentru ceea ce a reprezentat prezentarea onestă a ceea ce poate Guvernul să ofere în acest moment și am rugat și îi rog în continuare, fac apel, să înțeleagă să nu ne împingă să facem aceleași greșeli pe care le-am făcut în 30 de ani. Ne-am asumat prin PNRR să venim cu o nouă lege a salarizării, am făcut în așa fel încât să devansăm toate procedurile pentru elaborarea legii și în perioada imediat următoare să avem până la data de 15 iulie proiectul finalizat. De la 15 iulie personalul din educație va intra în discuție cu ministerul Muncii, find prima categorie…

Citeşte mai mult

About Author

admin

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *