Iohannis: „Ziua Pământului, un nou prilej pentru a trata cu prioritate provocările privind mediul”
Preşedintele Klaus Iohannis a atras atenţia, sâmbătă, într-un mesaj cu prilejul Zilei Pământului, că degradarea mediului atrage costuri umane şi materiale imense, motiv pentru care trebuie să găsim timp şi resurse pentru a o preveni.
FOTO: Privacy
„Ziua Pământului, marcată pe 22 aprilie la nivel global, reprezintă un nou prilej de a trage un semnal de alarmă pentru a trata cu prioritate provocările privind mediul, un subiect legat direct de bunăstarea şi sănătatea noastră. Planeta noastră se confruntă cu accelerarea schimbărilor climatice, pierderea biodiversităţii, dezvoltarea nesustenabilă în centrele urbane, poluarea aerului şi poluarea cu plastic. Degradarea mediului atrage costuri umane şi materiale imense şi, de aceea, în ciuda crizelor şi provocărilor multiple pe care le traversăm, trebuie să găsim timp şi resurse pentru a o preveni”, se arată în mesajul şefului statului, transmis Agerpres de Administraţia…