Ciolacu, întâlnire cu premierul Coreei de Sud: Am vorbit despre oportunități în domenii precum energia verde sau tehnologii digitale

Președintele PSD s-a întâlnire astăzi cu Han Duck-soo, premierul Republicii Coreea, cu scopul de a continua discuțiile despre proiectele în comun dintre cele două țări. Printre subiectele abordate se numără facilitarea investițiilor greenfield și oportunități în domeniul energiei verzi. Marcel Ciolacu, întâlnire cu

Răspunsul ITIA după ce Simona Halep a acuzat că procesul său de dopaj întârzie. Perspective sumbre pentru româncă

ITIA (Agenția Internațională pentru Integritatea Tenisului) precizează într-un comunicat de pe site-ul său oficial care sunt pașii pe care îi urmează în cazul unui sportiv care a fost testat pozitiv, cum este Simona Halep. Conform acesteia, un proces de dopaj poate dura și

Stroe, reacție la incidentele cu AUR: Au încercat cu droguri, azi cu gloanțe. Ce va urma, o mitralieră?

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, condamnă atitudinea AUR de miercuri, după ce șefa organizației de tineret a încercat să intre cu patru gloanțe în Parlament, iar în fața legislativului au organizat o manifestație, care a avut și momente cu violență. Ionuț

Agonia trăită de Gigi Becali: De ce visul său poate fi spulberat, în curând

Latifundiarul din Pipera speră să câștige primul titlu cu FCSB, după 8 ani de așteptare. Citeşte mai mult

Cum a îndulcit Coaliția taxa de solidaritate. Liderii PSD și PNL, întâlniri cu OMV Petrom

Coaliția a îndulcit săptămâna trecută taxa de solidaritate după ce contribuția de 60% pe „profiturile excesive” ale companiilor din industriile de țiței, gaze, cărbune și rafinare au fost eliminate. Potrivit G4Media, modificarea taxei a fost făcută după două întâlniri ale OMV Petrom cu

Scenariul care l-ar arunca pe Hagi în brațele disperării: Cum poate pierde Farul titlul de campioană

Cu trei etape înainte de finalul play-off-ului, Farul mai are nevoie de o singură victorie, în meciul cu FCSB de peste două runde, pentru a-și adjudeca titlul. Și dacă n-ar învinge formația din Berceni, gruparea dobrogeană rămâne în pole-position pentru a fi campioană.

Aurescu: România crede cu fermitate că trebuie să se facă dreptate în ceea ce privește crimele comise în Ucraina

Ministrul Afacerilor Externe a participat la Summitul statelor membre ale Grupului Nucleu, privind crearea unui Tribunal Special privind crima de agresiune împotriva Ucrainei. Bogdan Aurescu a afirmat că România crede că trebuie să se facă dreptate în ceea ce privește crimele din Ucraina.

Real Madrid și Manchester City au remizat în prima manșă a semifinalelor Ligii Campionilor

Real Madrid a terminat la egalitate cu Manchester City, 1-1 (la pauză 1-0), marţi seara, pe Stadionul ”Santiago Bernabeu”, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor la fotbal. Foto: EPA-EFE Formația spaniolă Real Madrid și cea engleză Manchester City au terminat la egalitate

Culise. Cum s-a ajuns la numirea lui Valeriu Zgonea, „coleg cu Mihai Viteazul“, la șefia ANCOM

Valeriu Zgonea a ajuns prin votul de marți la șefia ANCOM, însă anterior foștii colegi din PSD se gândiseră să-l instaleze într-o altă funcție publică, însă negocierile și CV-ul fostului președinte al Camerei Deputaților au împiedicat acest lucru. Valeriu Zgonea, noul șef al

Meci uriaș, în weekend, la Cluj: Mizele play-out-ului cu două etape înainte de final

Sezonul fotbalistic din România se apropie de sfârșit. În ceea ce privește play-out-ul, cealaltă competiție începută după sezonul regulat, aici mai sunt două etape de jucat. Ioan Ovidiu Sabău, antrenor U Cluj La vârf, e clar că barajul se va da între FC