Ilie Bolojan, despre semnatarii moţiunii simple privind acordul Mercosur: „Sădesc spaime în rândul celor care nu știu nici detaliile acordului”. Moțiunea a picat
Ilie Bolojan a respins luni, în plenul Senatului, acuzațiile formulate în moțiunea simplă privind acordul UE – Mercosur, susținând că semnatarii documentului „sădesc spaime” și se bazează pe neînțelegeri sau pe manipulare deliberată.
Șeful Executivului a subliniat că textul moțiunii lasă impresia că autorii au aflat despre acest acord abia atunci când Uniunea Europeană a anunțat încheierea negocierilor, deși tratatul este negociat încă dinainte ca România să devină membră a Uniunii Europene.
„Moțiunea pleacă de la niște premise false. Una – că decizia s-ar fi luat în clandestinitate și a doua – că această decizie legată de Mercosur e în defavoarea României. Nu voi insista pe declarațiile politice, ci voi spune câteva lucruri pentru a demonta aceste premise false.Moțiunea pe tema acordului între Uniunea Europeană și țările Mercosur este în linie cu…


