November 9, 2026

Adresa noastră:

București

Politică

PSD anunţă că va solicita eliminarea impozitului pe solarii: „A fost strecurat în lege fără o consultare”

PSD anunţă că va solicita eliminarea impozitului pe solarii: „A fost strecurat în lege fără o consultare”

Partidul Social Democrat a transmis, miercuri, că va solicita în viitoarea ședință a Coaliției adoptarea unei decizii politice privind eliminarea impozitului pe solarii.

Președintele PSD, Sorin Grindeanu FOTO Inquam Photos Octav Ganea

PSD consideră că impozitul pe solarii a fost „strecurat în lege, fără o consultare și fără un acord al partidelor aflate la guvernare”.

„Având în vedere că legea care conține această prevedere a trecut examenul de constituționalitate, Guvernul poate interveni printr-o ordonanță de urgență prin care să se revină la reglementarea anterioară, potrivit căreia solariile şi alte asemenea anexe gospodăreşti erau scutite de impozit”, a transmis formațiunea printr-un comunicat.

PSD consideră că ”astfel de impozite, care au un impact cu totul marginal asupra veniturilor statului, nu fac decât să-i nemulţumească pe români, fără a rezolva problema de fond a dezechilibrului bugetar”.

”În…

Citeşte mai mult

About Author

admin

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *