România evită retrogradarea ratingului de țară. Alexandru Nazare: „Suntem într-o direcție bună”
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a anunțat că România a reușit să evite suspendarea fondurilor europene și riscul de retrogradare a ratingului de investiții, după adoptarea pachetului fiscal și discuțiile de la ECOFIN.
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare FOTO: Inquam photos / Octav Ganea
În urma reuniunii Consiliului pentru Afaceri Economice și Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN), ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat că România a obținut un rezultat crucial pentru stabilitatea sa economică. Potrivit acestuia, măsurile adoptate de Guvern transmit un mesaj clar de responsabilitate fiscală către investitori și agențiile de rating.
„În primul rând, trebuie să spunem că acest semnal practic semnifică că ne-am îndeplinit obiectivul de etapă. Obiectivul de etapă era să oprim această procedură care ar fi dus la suspendarea fondurilor. Și al doilea obiectiv, să prezervăm calificativul de investiții. Adică…


