November 13, 2026

Adresa noastră:

București

Politică

Nicușor Dan depune jurământul de președinte al României, în ședință solemnă în Parlament. Ce a promis că va face după ce va prelua mandatul

Nicușor Dan depune jurământul de președinte al României, în ședință solemnă în Parlament. Ce a promis că va face după ce va prelua mandatul

Nicușor Dan, câștigătorul alegerilor prezidențiale, este învestit luni, 26 mai 2025, în funcția de președinte al României. Mandatul său a fost validat de către Curtea Constituțională a României, care s-a întrunit joi, 22 mai, în ședință solemnă, confirmând rezultatul alegerilor.

Mandatul de președinte al lui Nicușor Dan a fost validat de către CCR FOTO: Mediafax

Azi are loc ceremonia de învestire a lui Nicușor Dan

Astăzi are loc, în plenul reunit al celor două camere ale parlamentului României, începând cu ora 12.00, ședința solemnă în cadrul căreia Nicușor Dan va depune jurământul de președinte al României. 

„Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea…

Citeşte mai mult

About Author

admin

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *