Ministrul Finanțelor, despre îngheaţarea procedurii de suspendare a fondurilor europene: „Este un pas foarte important. Era foarte gravă”

Ministrul Finanțelor Publice a vorbit joi despre despre îngheaţarea procedurii de suspendare a fondurilor europene și a subliniat că România a primit o evaluare favorabilă din partea Comisiei Europene în ceea ce privește gestionarea acestor sume. Alexandru Nazare spune că, după mai mulți

Marele viciu al lui Chivu a ieșit la iveală după al doilea meci consecutiv pierdut cu Inter Milano

Inter Milano, echipa antrenată de Cristi Chivu (45 de ani), a pierdut meciul din deplasare, cu Atletico Madrid, scor 1-2, în etapa a 5-a din faza principală a UEFA Champions League. Eșecul vine după o altă înfrângere, 0-1 cu AC Milan, în Serie

Deputata POT Anamaria Gavrilă critică Strategia Naţională de Apărare: „E pentru cei care au furat puterea prin anularea alegerilor”

Parlamentara POT Anamaria Gavrilă consideră că Strategia Naţională de Apărare, adoptată miercuri, 26 noiembrie,  va sta la baza „instituirii” unor restricţii, obligaţii şi secretizări ale statului român faţă de cetăţeni. Anamaria Gavrilă a criticat Strategia Naţională de Apărare. FOTO Inquam / George Calin

Tenis de masă: Iulian Chiriță și-a asigurat două medalii la Mondialele de juniori de la Cluj-Napoca

Jucătorul român Iulian Chiriță și-a asigurat două medalii în probele de dublu, miercuri, la Campionatele Mondiale de tenis de masă pentru juniori de la Cluj-Napoca. Iulian Chiriță se anunț o stea a tenisului de masă tricolor La dublu mixt în întrecerea juniorilor Under-19,

Experți în securitate: Statul român ignoră extremismul intern și ezită în reformarea serviciilor secrete

România nu este pregătită pentru riscurile reale, iar noua strategie națională de apărare este greu de aplicat. Cel puțin așa consideră doi experți militari. Reacțiile vin după prezentarea strategiei în Parlament de către președintele Nicușor Dan.  Nicușor Dan, conferință de presă la Palatul Cotroceni.

Grupa României la Mondial: variantele care pot schimba destinul tricolorilor

FIFA a anunțat, marți seară, componența oficială a urnelor pentru tragerea la sorți a Campionatului Mondial, programată peste 10 zile, și a clarificat regulile care vor guverna distribuirea echipelor la turneul final din 2026. România nu poate deschide Mondialul din 2026 | FOTO

Nicușor Dan, despre drona rusească intrată în România: „Sunt accidente. S-a întâmplat în multe alte locuri din Europa”

Președintele Nicușor Dan a declarat miercuri că drona rusească ce a survolat timp de peste trei ore spațiul aerian al României a reprezentat „un accident”, afirmând că incidente similare au fost raportate și în alte țări europene. El a subliniat, însă, că adevărata

„Il Fenomeno – Povestea unui superstar” – O miniserie documentar despre gloria, căderea și renașterea lui Adrian Mutu

De la cele mai înalte culmi ale gloriei până la cea mai neașteptată prăbușire, documentarul sportiv Il Fenomeno – Povestea unui Superstar surprinde cu autenticitate parcursul lui Adrian Mutu.  Fostul fotbalist oferă publicului ocazia de a-l descoperi dintr-o perspectivă complet nouă, vulnerabil, transparent și dispus să vorbească

Nicușor Dan spune că a văzut o schimbare la ANAF pe evaziune fiscală. „Cred că suntem undeva la 15-20% din ce se poate face”

Președintele Nicușor Dan a declarat, miercuri, 26 noiembrie, că pe evaziune fiscală a văzut o schimbare la ANAF și progrese pe partea de digitalizare. Nicușor Dan/FOTO: AFP „Pe evaziune fiscală am văzut o schimbare la ANAF, am văzut nişte progrese pe partea de digitalizare

Tranzacție uriașă: Neymar a cumpărat marca „Pelé” pentru 18 milioane de dolari

Neymar Sr. a dat lovitura. Compania tatălui starului brazilian a achiziționat drepturile comerciale ale mărcii „Pelé”, într-o tranzacție estimată de presa din Brazilia la aproximativ 18 milioane de dolari. Familia lui Neymar a achiziționat marca Pele | FOTO Getty Images Anunțul a fost