Imagini inedite din peșterile spectaculoase ale Apusenilor. Care pot fi vizitate în orice anotimp
Câteva dintre cele mai spectaculoase peșteri din România se află în Munții Apuseni, pe teritoriul Parcului Natural Apuseni din Alba. Un documentar inedit surprinde cele mai frumoase formațiuni carstice.
Parcul Natural Apuseni este situat în vestul României, în partea central-nord-vestică a Munţilor Apuseni, întinzându-se pe o parte din masivele Bihor la sud şi Vlădeasa la nord, pe teritoriul administrativ a trei judeţe (Cluj 40%, Bihor 32%, Alba 28%).
Cuprinde suprafeţe de pe teritoriul administrativ a 16 comune, şi proprietăţi aparţinând la 25 de comune. În ce priveşte numărul de comunităţi, pe teritoriul Parcului sunt cuprinse integral 53 localităţi şi 3 sate de vacanţă (Boga, Fântânele şi Vârtop), parţial fiind cuprinse încă 8 localităţi, situate pe limitele parcului.
Una dintre principalele atracții ale zonei sunt peșterile. În cadrul unui proiect cu finanțare eruopeană, administrația Parcului a realizat un documentar care prezintă cele mai spectaculoase formațiuni carstice din această zonă a României.
Administrația a realizat, de asemenea, și o clasificare a peșterilor în funcție de valoarea acestora. Amenajate pentru turism sunt Peștera Urșilor, Ghețarul de la Scărișoara, Ghețarul de la Vârtop și Poarta lui Ionele.
Peşteri integral de Clasă A (peşteri de valoare excepţională care, prin interesul ştiinţific sau unicitatea resurselor sunt reprezentative pentru patrimoniul speologic naţional şi internaţional):
Alba: Pojarul Poliţei, Avenul de la Tău, Hoanca Apei, Peștera Dârninii; Bihor: Gheţarul Focul Viu, Peștera Micula, Peștera Smeilor de la Onceasa, Piatra Altarului, Peștera cu Oase; Cluj: Vârfuraşu, Avenul Poieniţa.
Peşteri cu sectoare de Clasă A şi B:
Alba: Gheţarul Scărişoara, Aventul de sub Zgurăşti; Bihor: Peștera Urşilor-Chişcău, Peștera Rece, Poarta Alunului, Peștera Cerbului (Galeria Helictitelor), Avenul cu Vacă (Galeria Jderilor); Cluj: Peștera Mare de pe Valea Firii (cunoscută şi ca Peștera Humpleu)
Peşteri integral de Clasă B (peşteri de importanţă naţională care se disting prin mărime, raritatea resurselor şi prin potenţial turistic):
Alba: Gheţarul de la Vârtop, Coiba Mare, Hodobana, Avenul cu Două Intrări, Avenul din Şesuri; Bihor: Avenul din Hoanca Urzicarului, Ponorul Mare, Peștera Diaclază, Izbucul Alunul Mic
Peşteri cu sectoare de Clasă B şi C: Cetăţile Ponorului (Bihor)
Peşteri integral de Clasă C (peşteri de importanţă locală, protejate pentru semnificaţia lor geologică, peisagistică, hidrologică, istorică sau pentru dimensiunile lor):
Alba: Coiba Mică, Izbucul Tăuz, Izbucul Coteţul Dobreştilor, Izbucul Poliţei, Poarta lui Ionele, Izbucul Mătişeşti; Bihor: Avenul Borţig, Cetăţile Rădesei.