Prognoze privind europarlamentarele: „partidele anti-sistem vor crește, beneficiind de pe urma grobianismului și populismului”

Grupul naționalist-conservator de dreapta va ajunge în primele trei grupuri politice în Parlamentul European, iar în România, partidele anti-sistem vor crește, dar nu vor reuși schimbarea direcției strategice a țării – sunt câteva dintre prognozele specialiștilor cu privire la rezultatele alegerilor.  Alegerile europarlamentare

Campania electorală pentru europarlamentare şi locale, la final. Continuarea propagandei electorale este interzisă

Campania electorală, care a început pe data de 10 mai, s-a încheiat sâmbătă, la ora 7,00, românii cu drept de vot fiind aşteptaţi duminică la urne să îşi aleagă reprezentanţii în Parlamentul European şi pe cei în administraţia locală. Duminică au loc alegeri

„Maratonul electoral din România”, unul de „totul sau nimic” – publicație britanică. Partidul văzut drept cel mai popular printre alegătorii tineri

Pentru peisajul politic românesc, 2024 se pregătește să fie un scenariu de tip totul sau nimic („all-in”), toate scrutinele electorale având loc la doar câteva luni distanță, iar învingătorul probabil să-și asigure un control ferm al puterii putere în următorii patru ani, potrivit

Sondaj: Gabriela Firea, peste Nicușor Dan în intențiile de vot pentru Primăria Capitalei

Un sondaj realizat de Epsilon Poll, la comanda PSD, o plasează pe senatoarea PSD Gabriela Firea pe primul loc în intenția de vot pentru Primăria Generală, cu 32%, urmată de candidatul independent susținut de Alianţa Dreapta Unită, Nicușor Dan, cu 31% dintre opțiuni.

Sondaj: Sebastian Burduja, pe primul loc în intențiile de vot pentru Primăria Capitalei

Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, se află pe primul loc în intențiile de vot ale bucureștenilor pentru Primăria Generală a Capitalei, cu 27,8% dintre opțiuni, urmat la mică distanță de actualul edil, Nicușor Dan, cu 27,2%, potrivit unui sondaj recent realizat

George Simion a fost scos de jandarmi din Parchetul General. Anunțase că intră în greva foamei VIDEO

George Simion a fost scos de jandarmi din Parchetul General după circul făcut în instituție, unde a venit fără a fi citat. Liderul AUR și-a chemat anterior soția și a sunat la 112 în timp ce era live pe Facebook, amenințând că intră

CNSAS, verdict pentru un candidat la alegerile europarlamentare. A fost declarat colaborator cu fosta Securitate

Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a investigat cazul unui candidat la alegerile europarlamentare, care a fost identificat ca fiind colaborator al fostei Securități. Arhivele CNSAS. FOTO Arhivă Potrivit legii, doar instanța este cea care se poate pronunța dacă cel vizat

George Simion, la Parchet: Sunt alături de colegii mei. Ce spun procurorii

Liderul AUR, George Simion, a fost, vineri, la Parchetul General, alături de alți membri ai formațiunii, în contextul scandalului privind falsificarea semnăturilor pentru candidatura la europarlamentare a lui Silvestru Șoșoacă. Liderul formațiunii a spus că vrea să ceară o audiență la procurorul general

PSD speră să câştige preşedinţia a 23 de Consilii Judeţene, iar PNL a 17-18 consilii – Analizǎ News.ro

PSD şi-a propusca anul acesta să câştige 23 de Consilii Judeţene, iar liberalii speră la 17 Consilii Judeţene, susţin surse din conducerea coaliţiei pentru News.ro. UDMR ar urma să deţină controlul politic în aceleași patru judeţe, în timp ce Alianţa Dreapta Unită (ADU)

Ultima zi de campanie electorală. Duminică, românii își aleg reprezentanții pentru autoritățile locale și pentru Parlamentul European

Vineri, 7 iunie, este ultima zi de  campanie electorală pentru alegerile europarlamentare şi locale. Duminică, românii cu drept de vot își vor alege reprezentanţii în viitorul Legislativ European, cât şi autorităţile locale – primarul general al Capitalei, preşedinţii de consilii judeţene, membrii Consiliului