Parlamentul își reia activitatea în a doua sesiune ordinară a anului. Formarea noului Guvern, una dintre mize

Senatul și Camera Deputaților își reiau activitatea marți, 1 septembrie, odată cu debutul celei de-a doua sesiuni parlamentare ordinare din 2026, într-un context politic marcat de negocierile pentru formarea unui nou Guvern și de o serie de proiecte de reformă aflate pe agenda

Kyiv Independent: „România nu crede că Rusia plănuiește să atace NATO”. Declarațiile lui Radu Miruță, puse sub lupă în presa ucraineană

Radu Miruță, ministrul român al Apărării, a declarat că România nu consideră că Rusia intenționează să atace un stat membru NATO, subliniind că aceeași evaluare este împărtășită și de alți aliați ai Alianței Nord-Atlantice, scrie luni, 31 august, The Kyiv Independent. Hartă Rusia,

Vicepremierul Oana Gheorghiu: Trei companii de stat au fost restructurate în cadrul unui jalon din PNRR

Vicepremierul Oana Gheorghiu a anunțat, luni seară, că Guvernul a închis jalonul 443 din PNRR, care prevedea restructurarea a trei companii de stat din energie și transporturi. Potrivit acesteia, trei fuziuni prin absorbție au fost admise de Oficiul Registrului Comerțului. Vicepremierul interimar, Oana

PSD acuză USR după condamnarea lui Clotilde: „S-a transformat, fără rușine, în partidul penalilor și condamnaților în funcții publice”

Social-democrații au acuzat USR că „s-a transformat, fără rușine, în partidul penalilor și condamnaților în funcții publice”, după ce Judecătoria Sectorului 1 București a condamnat-o luni pe Clotilde Armand (USR), fost primar al Sectorului 1, la un an de închisoare. PSD atacă USR

Sorin Oprescu, fotografiat pe o insulă din Grecia. Fostul edil este condamnat definitiv la aproape 10 ani de închisoare pentru corupție

Fostul primar al Capitalei, Sorin Oprescu, a fost surprins în timp ce se afla la o terasă de pe o insulă grecească, în condițiile care a fost condamnat definitiv la 9 ani și 8 luni de închisoare pentru corupție. Sorin Oprescu este condamnat

România, între războaie, crize și orgolii politice. Remus Pricopie: „Temele interne și externe nu mai pot fi disociate”

Într-un context internațional tot mai complicat, marcat de războiul din Ucraina, conflictul din Iran și riscuri economice și energetice, politica românească pare concentrată mai degrabă pe conflictele interne și pe negocierile pentru putere. Politologul Remus Pricopie avertizează că România nu-și mai poate permite

Mesajul președintelui Nicușor Dan de Ziua Limbii Române, primit mai mult cu critici decât cu aprecieri. Ce-i reproşează românii

Președintele Nicușor Dan a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Limbii Române, în care a vorbit despre România, Republica Moldova și Ucraina. Postarea a primit comentarii critice din partea unor utilizatori, care i-au reproșat inclusiv referirile la cele două state. Nicuşor Dan, criticat

Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, vine luni, de la ora 12.00, la „Interviurile Adevărul”

Remus Pricopie va fi prezent luni, 31 august, începând cu ora 12.00, la „Interviurile Adevărul”. Rectorul SNSPA va aborda problemele care țin de agenda politică a momentului. Remus Pricopie, rectorul SNSPA Foto: Adevărul <text x=’50%’ y=’15’ fill=”%23B37EE3″ font-size=”12″ text-anchor=”middle” opacity=’0.3′>publicitate</text></svg>”); background-position: center center; background-repeat:

De ce nu-l demite Nicușor Dan pe generalul Pahonțu? „Pare că există un soi de complicitate”. Cât stă în picioare apărarea președintelui

Generalul Lucian Pahonțu, șeful Serviciului de Protecție și Pază din 2005, se află în centrul unui imens scandal după ce publicația Recorder a dezvăluit că ar fi făcut parte din dispozitivul fostei Securități chemat să intervină, în noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989,

Predoiu: „Guvernul trebuie să facă mai mult în relația cu SUA”. Nazare anunță proiecte concrete

Ministrul interimar al Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, s-a întâlnit sâmbătă, 29 august, la București, cu Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Forțe Armate a Camerei Reprezentanților din SUA, aflat în România în fruntea unei delegații a Congresului american. O întâlnire cu delegația americană a