USR își alege noul președinte. Cine sunt cei 9 candidați intrați în competiție

Uniunea Salvați România (USR) va avea până la finalul lunii un nou președinte în urma unor alegeri interne ce vor fi organizate în două tururi. Formațiunea a anunțat validarea a 9 candidați. FOTO Inquam Photos / George Călin În prezent, conducerea interimară a

Cristina Neagu, cea mai mare handbalistă a României, a jucat ultimul său meci. Mesajul transmis de Nadia Comăneci

Cristina Neagu s-a retras după 25 de ani petrecuți în lumea handbalului. La aproape 37 de ani, una dintre cele mai bune handbaliste ale lumii a jucat ultimul său meci. Evenimentul „Gala Neagu – Retragerea unei legende” s-a desfășurat la Sala Polivalentă din

Ce anunță noile consultări de la Cotroceni: Prima schiță a setului de măsuri economice ajunge luni pe masa președintelui Nicușor Dan

Măsurile agreate pentru planul de guvernare al unei coaliției între PSD, PNL, USR și UDMR vor fi luni, 9 iunie, pe masa președintelui Nicușor Dan, care va avea noi consultări cu partidele pro-europene din Parlament.  Noile consultări vor aduce prima schiță a măsurilor

Selecţionerul Luciano Spalletti, demis de la naţionala Italiei: „Dezamăgit de mine, am creat probleme”

Luciano Spalletti a anunțat că Federația italiană de fotbal (FIGC) a decis să-l demită din postul de selecționer al Squadrei Azzurra, după eșecul categoric suferit pe terenul Norvegiei (scor 0-3), în primul meci din preliminariile Cupei Mondiale ediția 2026. Luciano Spalletti a fost

George Simion, nou mesaj plin de frustrare: „Nicușor Dan e doar președintele unei părți a populației”

Liderul AUR George Simion susține că Nicușor Dan este „președintele unei părți a populației”, întrucât ar fi declarat că „unele partide sunt pro-europene și altele nu”.  George Simion, liderul AUR FOTO Profimedia „Cât timp Nicușor Dan insistă că unele partide sunt pro-europene și

Derută la Antena 1. De ce meciul cu Austria „s-a încheiat” 2-0, deși Tănase a marcat la ultima fază

Austria – România, încheiat oficial cu scorul de 2-1, a avut alt deznodământ la Antena 1, televiziunea care a transmis meciul din preliminariile pentru Cupa Mondială 2026. Comentatorii partidei au încheiat transmisia spunând că scorul final este de 2-0, după o confuzie uluitoare.

Nicușor Dan, prima vizită în Republica Moldova. Șeful statului va fi primit de Maia Sandu

Administrația Prezidențială a anunțat prima vizită în Republica Moldova a președintelui Nicușor Dan. Șeful Statului își exprimase anterior dorința de a vizita statul vecin între primele sale călătorii oficiale. Nicușor Dan se va întâlni cu Maia Sandu FOTO Inquam / Octav Ganea Preşedintele

Cornel Dinu, analiză dură a naționalei rivalului Mircea Lucescu. „Lamentările de eternă neșansă sunt doar petarde care nu iau foc”

Cornel Dinu a analizat înfrângerea României în Austria, într-un editorial publicat în Fanatik, scoțând în evidență jocul slab al tricolorilor. În urma rezultatului de aseară, România și-a compromis șansele de a ajunge direct la Cupa Mondiala 2026, urmând să încerce să se califice prin

90% dintre votanții AUR consideră că alegerile au fost organizate incorect. Sociolog: „Impactul nociv al valului de dezinformări” | SONDAJ

Potrivit unui sondaj realizat de INSCOP, 50.4% dintre români cred că alegerile prezidențiale de anul acesta au fost organizate corect, iar 45.7% cred că au fost organizate mai degrabă incorect. „Aceste diferențe reflectă în realitate structura bazinelor electorale ale celor doi candidați”, susține

Anca Todoni, calificare en fanfare în finala turneului de la Bari. Românca, la un singur pas de al patrulea trofeu din carieră

Anca Todoni s-a calificat aseară în finala turneului WTA 125 de la Bari, dotat cu premii totale de 100.000 de euro, după ce a defilat contra Nuriei Parrizas Diaz (Spania) cu 6-2, 6-4. Anca Todoni joacă azi cu trofeu pe masă. Foto Facebook