Fluminense, prima semifinalistă la Cupa Mondială a Cluburilor. Trei partide stelare, programate astăzi

Brazilia are deja o primă reprezentantă în careul de ași al Mondialului cluburilor, Fluminense trecând de Al Hilal, aseară, cu 2-1, în primul sfert al turneului final din SUA. Fluminense, în marș fulminant spre trofeu. Foto Getty images Plecați cu șansa a doua

Primarul PSD al Buzăului dă vina pe Marcel Ciolacu pentru situația financiară a țării. „Aşteaptă să-şi rupă gâtul primul-ministru”

Primarul PSD al Buzăului, Constantin Toma, a declarat vineri că fostul premier Marcel Ciolacu are o mare vină pentru situaţia financiară a ţării. Acesta a afirmat, de asemenea, că măsurile decise de Guvernul Bolojan sunt necesare. Constantin Toma a dat vina pe Marcel

Fotbalul românesc, într-o nouă eră. Trei noi reguli intră în vigoare din acest sezon

Președintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Kyros Vassaras, a prezentat noile modificări ale Legilor Jocului care vor fi implementate începând cu viitorul sezon competițional, conform unui comunicat al Federației Române de Fotbal, publicat, astăzi, pe site-ul oficial. Jucătorii nu vor mai avea voie să

Dovada că Ciolacu, Ciucă și Iohannis au fost avertizați din timp despre dezastrul bugetar. Documentele „strict confidențiale”

Ministerul Finanțelor a trimis în 2024 mai multe documente către Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, în care se avertizează că țara riscă să intre în incapacitate de plată dacă nu se iau măsuri de reducere a deficitului. Marcel Ciolacu, Klaus Iohannis

Un fost fotbalist de la Arsenal este acuzat de multiple violuri. Contractul jucătorului a expirat de câteva zile

Thomas Partey, fostul fotbalist de la Arsenal, a fost acuzat de cinci infracțiuni de viol și o infracțiune de agresiune sexuală. Contractul jucătorului a expirat în urmă cu câteva zile. Thomas Partey Foto: Facebook Clubul din Premier League este criticat aspru pentru că

Guvernul Bolojan își asumă pe 7 iulie răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal de reducere a deficitului

Birourile Permanente Reunite ale Parlamentului au stabilit data pentru ședința comună în care Guvernul își va asuma răspunderea pe pachetul fiscal destinat reducerii deficitului bugetar. Pe 7 iulie, Guvernul Bolojan îşi asumă răspunderea pentru pachetul fiscal. FOTO: Mediafax Birourile Permanente Reunite (BPR) ale

Fiasco la debutul Superligii. Cu 7 zile înainte de startul campionatului, un club are doar 7 jucători sub contract

Noul sezon din Superliga va debuta peste o săptămână, însă o formație are deja mari probleme. Metaloglobus, promovată după ce a trecut în baraj de Poli Iași, are doar 7 jucători legitimați în lot. Antrenorul Mihai Teja nu prea are pe cine să

Ilie Bolojan promite că guvernul „va ataca” şi pensiile speciale. „Suntem singura țară din lume care ne pensionăm judecătorii la 48 de ani”

Premierul Ilie Bolojan anunță că România nu mai poate tolera risipa și abuzurile din sistemul public, iar corecțiile economice sunt inevitabile pentru a evita colapsul bugetar. Într-un interviu el explică de ce sunt necesare măsuri dure şi promite că problema pensiilor va fi

Moment penibil la Wimbledon. S-au încălzit 5 minute, apoi au încheiat meciul în 71 de secunde

Ben Shelton s-a calificat în turul 3 de la Wimbledon, după ce a trecut în trei seturi de Rinky Hijikata, scor 6-2, 7-5, 6-4. Organizatorii au decis să întreruptă partida aseară, la scorul de 5-4 în setul 3, când americanul se pregătea să

Pachetul de măsuri fiscale urmează să ajungă în Parlament. Legislativul l-ar putea vota luni – SURSE

Pachetul de măsuri fiscale, care conține printre altele creșterea TVA de la 19 la 21%, va fi aprobat prin asumarea răspunderii guvernului în Parlament într-o ședință care va avea loc luni după-amiază, spun mai multe surse. Pachetul de măsuri ar putea fi votat