Anunț major de la ministrul Apărării. Ionuț Moșteanu, nevoit să explice că nu începe niciun război, după un val de informații false

Ministrul Apărării Naționale, Ionuț Moșteanu, a dezmințit vineri informațiile false care circulă în social-media privind un război iminent. Ministrul a explicat că nu există niciun război și că nimeni nu este luat la oaste, iar imaginile vehiculate reprezintă exerciții obișnuite ale Armatei Române. 

Sorana Cîrstea e marea campioană de la Cleveland. N-a iertat nimic din calificări până la trofeu

La 35 de ani, Sorana Cîrstea a făcut un turneu excepțional la Cleveland (250 WTA), pornind din calificări încheind cu trofeul în mână, după ce a nu a pierdut nici măcar un set pe parcurs. Românca a câștigat al treilea titlu al carierei,

DIICOT răspunde la acuzațiile deputatului Stelian Ion despre ancheta „Nordis”: 2000 de audieri, 600 de păgubiți, 400 de volume

DIICOT a transmis că ancheta în dosarul „Nordis” se desfășoară cu celeritate, fiind administrate ritmic mijloacele de probă necesare, și a respins acuzațiile nefondate privind presupusa tergiversare a cauzei făcute de fostul ministru al Justiției din partea USR, Stelian Ion.  DIICOT a reacționat

Primele detalii despre Mamaia Rally Show: mașini de 4 milioane de euro și dueluri 1 vs 1 între piloți de top

Unul dintre cele mai așteptate evenimente automobilistice din România, Mamaia Rally Show, va avea loc peste numai o lună la malul mării, acolo unde 20 de piloți de top, atât din țară, cât și din străinătate, se vor duela pe un circuit special

Ionuț Stroe avertizează că relația România-SUA este vizată de o campanie de dezinformare. „Aceste narațiuni servesc Moscovei”

Purtătorul de cuvânt al PNL, deputatul Ionuț Stroe, a avertizat sâmbătă că propaganda rusă încearcă să submineze parteneriatul strategic România–SUA prin narațiuni false menite să erodeze încrederea românilor în instituțiile statului. Ionuț Stroe susține că are loc o campanie de dezinformare FOTO Inquam

Sorana Cîrstea, momente magice. Românca e în finală la Cleveland și se bate pentru al treilea trofeu din întreaga carieră

Sorana Cîrstea a obținut calificarea în finala turneului de la Cleveland (SUA), după ce s-a impus în fața rusoaicei Anastasia Zakharova (23 de ani, 100 WTA), cu scorul de 6-1, 7-5, într-o partidă ce a durat nu mai puțin de o oră și

Ilie Bolojan, primit la Chișinău de președintele Maia Sandu: discuții despre securitatea regională și cooperare în domenii cheie

Premierul Ilie Bolojan a avut o întrevedere la Chișinău cu președintele Maia Sandu, cei doi oficiali discutând despre extinderea cooperării bilaterale în domenii cheie, precum infrastructura, energia și proiectele de dezvoltare transfrontalieră. Ilie Bolojan și Maia Sandu au avut o întrevedere la Chișinău.

Emil Grădinescu, atacat în cabina de comentator. L-au bătut și l-au amenințat că-i taie gâtul: „Fani demenți”

Cu o carieră de comentator sportiv, derulată timp de aproape patru decenii, Emil Grădinescu a rămas o voce inconfundabilă în fotbalul românesc. Emil Grădinescu, unul dintre cunoscuți comentatori din România. Captură TV De curând, fostul economist a recunoscut că a fost marcat de

Şeful PSD Iaşi, deranjat că nu a știut de vizita premierului la Iaşi. „Parcă Bolojan ar fi venit clandestin”

Liderul PSD Iaşi, deputatul Bogdan Cojocaru, susţine că vizita premierului Ilie Bolojan la Iaşi a fost ascunsă de autorităţile judeţului, el calificând atitudinea drept o ”lipsă de respect” faţă de ieşeni. Ilie Bolojan, întâlnire cu Costel Alexe la Iași FOTO Facebook Bogdan Cojocaru

FCU Craiova, la un pas de prăbușire. Penalizare drastică de 94 de puncte și risc de excludere totală din campionat

FCU Craiova traversează momente cumplite, astfel că formația alb-albastră a primit un ultimatum din partea Comisiei de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal. FCU Craiova a fost penalizată cu 94 de puncte și urmează să fie exclusă din competițiile FRF Gruparea patronată