Vedete ale atletismului mondial vor alerga pe străzile Brașovului

Și în acest an iubitorii mișcării vor putea lua startul la Brașov Running Festival, în acest weekend. De asemenea, organizatorii au anunțat că la întrecerea profesioniștilor se vor alinia atleți de valoare mondială. Khairi Bejiga este principalul favorit în cursa profesioniștilor Foto: Brașov

România și Cehia, mai aproape. Nicușor Dan: „Cooperarea bilaterală este excelentă”

Președintele României, Nicușor Dan, se află într-o vizită oficială în Republica Cehă, la invitația președintelui Petr Pavel. Întâlnirea de la Castelul Praga a pus în prim-plan relația apropiată dintre cele două state și perspectivele de aprofundare a cooperării româno-cehe. Discuțiile dintre cei doi

Siegfried Mureșan pierde un sprijin anunțat ca sigur înaintea votului. Varujan Pambuccian: „Fiecare coleg va vota așa cum consideră”

Calculul parlamentar al premierului desemnat Siegfried Mureșan s-a complicat chiar în ziua votului de învestitură. Varujan Pambuccian, liderul minorităților naționale, a anunțat miercuri, de la tribuna Parlamentului, că deputații reprezentând minoritățile naționale nu vor vota în bloc, fiecare urmând să decidă individual dacă

Tricoul lui Michael Jordan din 1998 s-a vândut pentru o sumă record

Un tricou alb al echipei Chicago Bulls care a fost purtat de Michael Jordan în meciul cu numărul trei al finalei ligii Profesioniste Nord-Americane de Baschet (NBA) din 1998, contra lui Utah Jazz, a devenit cel mai scump articol vestimentar folosit în sportul

AUR pregătește terenul pentru guvernare. Peiu: „PSD ar trebui să aibă inițiativa. Toată lumea e de acord cu direcția pro-occidentală”

Senatorul AUR Petrișor Peiu a afirmat miercuri, 30 septembrie, că partidul este pregătit să negocieze cu celelalte formațiuni politice pentru formarea unei majorități, însă își va păstra „liniile roșii” în privința programului de guvernare. Petrișor Peiu Foto: Mediafax <text x=’50%’ y=’15’ fill=”%23B37EE3″ font-size=”12″

Gabi Ruse a început în forță turneul de la Beijing: victoria a urcat-o 7 locuri în clasamentul WTA

Aflată pe locul 62 în ierarhia mondială anunțată luni, Gabriela Ruse (28 de ani) a învins-o cu 6-4, 6-2, pe austriaca Lilli Tagger, în primul tur al turneului WTA 1.000 de la Beijing (China), dotat cu premii în valoare totală de 9.415.725 de

Nicușor Dan pleacă din țară chiar în ziua votului pentru Guvernul Mureșan. Programul președintelui

Nicușor Dan va merge miercuri la Praga, la invitația președintelui ceh Petr Pavel, în aceeași zi în care Parlamentul României votează învestirea Guvernului condus de Siegfried Mureșan. Nicuşor Dan pleacă din ţară în ziua votului pentru învestirea guvernului Mureşan. Foto: INQUAM Photos /

Factorii care au produs un dezastru cât Arena Națională de mare. Nicolae Stanciu nu s-a ferit de cuvinte: „Nu e o scuză, e un alibi!”

Nicolae Stanciu a fost unul dintre jucătorii care au încercat să explice, la finalul partidei România vs. Bosnia, motivele unei înfrângeri care a lăsat urme pe Arena Națională. Nicolae Stanciu Foto: Sportpictures <text x=’50%’ y=’15’ fill=”%23109128″ font-size=”12″ text-anchor=”middle” opacity=’0.3′>publicitate</text></svg>”); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Zi decisivă pentru Siegfried Mureșan. Parlamentul votează astăzi învestirea noului Executiv. „Vom vedea dacă reușim să depășim criza politică”

Parlamentul se reunește astăzi, de la ora 13:00, pentru votul de învestitură al Guvernului propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan. Cabinetul are nevoie de 233 de voturi pentru a intra în funcție. În acest moment, PNL, USR și UDMR îi asigură aproximativ 170

Polonezii își freacă mâinile de extaz înaintea duelului cu România. Tricolorii nu sunt văzuți drept amenințare

Jurnaliștii din Polonia au remarcat diferența uriașă dintre Bosnia-Herțegovina văzută la Varșovia și echipa care a evoluat câteva zile mai târziu la București. Dacă în primul meci bosniacii au terminat fără gol, 0-0 cu Polonia, în partida cu România au avut cu totul altă