Rareș Bogdan atacă dur conducerea PNL în timpul Congresului: „Nu trebuie să devină sluga USR”. Bolojan, un „farseur nepriceput, dar agresiv și încăpățânat”

Europarlamentarul Rareș Bogdan a criticat direcția în care se îndreaptă PNL și candidatura lui Ilie Bolojan la șefia formațiunii, susținând că partidul riscă să își piardă identitatea liberal-conservatoare și să devină „sluga USR”. O poziție similară a adoptat și președintele Consiliului Județean Ilfov,

Japonia a făcut spectacol cu Tunisia, sub privirile lui Istvan Kovacs, 4-0. Africanii sunt OUT de la Mondial!

Tunisia – Japonia, al doilea meci al etapei a doua din Grupa F și partida cu numărul 1000 din istoria Campionatului Mondial, s-a încheiat cu victoria clară a asiaticilor, scor 4-0. Totodată, confruntarea a marcat debutul arbitruluu român, Istvan Kovacs, la turneul final din SUA,

Petrișor Peiu (AUR) cere, din nou, alegeri anticipate: „Singura soluție! Orice guvern votat acum nu face decât să prelungească criza!”

Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, susține că organizarea de alegeri anticipate reprezintă singura soluție pentru depășirea crizei politice actuale, criticând negocierile pentru formarea noului Guvern. Acesta a afirmat că partidul pe care îl reprezintă este „primul în sondaje” și are dreptul să își

Mexic, prima echipă calificată în șaisprezecimile Cupei Mondiale. Victorie decisă de o greșeală

Mexicul a devenit prima echipă calificată în șaisprezecimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal 2026, după victoria cu 1-0 în fața Coreei de Sud, joi seara, pe Guadalajara Stadium, în Grupa A a turneului final găzduit de Mexic, Statele Unite și Canada.

Congres tensionat în PNL: Ilie Bolojan candidează fără adversar, în timp ce Adrian Veștea amenință cu război în instanță

Zi decisivă pentru liberali. PNL organizează duminică, 21 iunie, un Congres Extraordinar în care Ilie Bolojan este singurul candidat la președinția partidului, în timp ce Adrian Veștea contestă legalitatea reuniunii și amenință cu acțiuni în instanță. Bolojan își consolidează poziția în PNL Foto:

La 46 de ani, Ronaldinho reîncalță ghetele de fotbal! Un club din Italia urmează să anunțe transferul legendei braziliene

La 46 de ani, Ronaldinho este foarte aproape de o revenire surprinzătoare în fotbal. Presa italiană scrie că fostul câștigător al Balonului de Aur din 2005 ar urma să semneze cu Ravenna, formație din Serie C. Ronaldinho revine pe teren Foto/Facebook publicitate„); background-position: center

Mizele vizitei lui Nicușor Dan în Turcia. Analist: „Încearcă să realizeze un demers de advocacy pentru țara noastră”

Președintele României, Nicușor Dan, a mers sâmbătă la Istanbul, unde a discutat cu președintele Turciei despre consolidarea parteneriatului strategic dintre cele două țări și despre securitatea în regiunea Mării Negre. Nicușor Dan și Recep Tayyip Erdoğan. FOTO: Administrația Prezidențială publicitate„); background-position: center center;

Andrei Rațiu, dorit de un gigant din Premier League! Rayo Vallecano se află, deja, la masa negocierilor cu englezii

Andrei Rațiu ar putea face în această vară cel mai important pas al carierei. Presa din Anglia susține că Liverpool a început deja negocierile cu Rayo Vallecano pentru transferul internaționalului român. Andrei Rațiu Foto/Instagram publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”> Fundașul dreapta de 28 de

Oana Gheorghiu spune de ce a acceptat să facă parte din echipa lui Ilie Bolojan. „Nu mâine şi nu anul viitor. Astăzi şi acum”

Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu a explicat că, deşi nu şi-a dorit o funcţie publică, ”haosul în care România a fost împinsă” a făcut-o să înţeleagă ”că timpul nu mai are răbdare cu noi”.  Oana Gheorghiu, vicepremier FOTO: gov publicitate„); background-position: center center; background-repeat:

Olanda a spulberat-o fără drept de apel pe Suedia, 5-1, și își consolidează poziția de lider în Grupa F. Show total la Houston

Olanda a oferit unul dintre cele mai spectaculoase meciuri de la Cupa Mondială și a învins categoric Suedia, scor 5-1, rezultat care o duce pe primul loc în grupa F, cu patru puncte după două etape. Olanda a învins categoric Suedia Foto/ Facebook @fifaworldcup publicitate„);