Klaus Iohannis va participa la cel de-al patrulea Summit al Consiliului Europei

Președintele României va participa, la Reykjavik, Islanda, în perioada 16-17 mai 2023, la cel de-al patrulea Summit al Consiliului Europei, desfășurat pe durata mandatului Președinției Islandei. Klaus Iohannis, președintele României FOTO: Presidency Cea de-a patra ediție a reuniunii este organizată sub motto-ul „Uniți

Răzvan Lucescu a asistat la un moment istoric: Grecia are o nouă campioană după trei ani

AEK Atena a devenit noua campioană a Greciei la fotbal, după ce în ultima etapă din play-off a învins formaţia Volos NFC cu scorul de 4-0 şi a ocupat primul loc în clasamentul final, cu un avans de cinci puncte faţă de Panathinaikos

Incriminarea pornografiei din răzbunare, pedepsită cu până la 3 ani de închisoare, pe masa deputaților

Pe ordinea de zi plenului Camerei Deputaților de luni, cu propunere de adoptare, este un proiect de lege prin care are loc pedepsire pedepsirea pornografiei non-consensuale, cei găsiți vinovați riscând între 6 luni și 3 ani de închisoare sau amendă. Camera Deputaților are

Depresia lovește în tenis. Sloane Stephens: „Suntem extrem de singuri. Nimeni nu se gândește la sănătatea mintală”

Rând pe rând, jucătoarele de tenis cedează în fața presiunii. „Adevărul“ v-a prezentat săptămâna trecuta cazul Amandei Anisimova, jucătoare de la mijlocul Topului 100 WTA care a decis să se retragă temporar din tenis la doar 21 de ani. Sloane Stephens atrage atenția

De ce caută românii sprijinul UE pentru reformele din educație și sănătate ANALIZĂ

Un barometru din luna aprilie arată că majoritatea românilor așteaptă ajutorul Uniunii Europene pentru reformele legate de îmbunătățirea administrației publice. Sociologii contactați de „Adevărul“ susțin că acest procent ridicat vine din lipsa încrederii în statul român. Românii vor reforme în educație și sănătate

Laszlo Boloni, la un punct de zona promovării. „Ador victoriile în care simt transpirația”

Metz, cu Laszlo Boloni pe banca tehnică, se luptă cu dinții pentru promovarea în Ligue 1. Rivala formației antrenate de român este Bordeaux, echipa la care evoluează Alexi Pitu. Loți Boloni are un parcurs de excepție cu Metz. Foto EPA EFE Cu trei

Grindeanu susține reducerea numărului de ministere: Dacă vorbim de reduceri de cheltuieli, să începem și de la ministere

Ministrul Transporturilor a afirmat că este necesară o reducere a numărului de ministere după rotația guvernamentală. Grindeanu susține reintegrarea ministerului Antreprenoriatului în ministerul Economiei și comasarea ministerului Familiei cu cel al Sportului. Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor FOTO: Facebook „Eu susţin o reducere a

FCSB, pas hotărât spre titlu. Victorie într-o atmosferă senzațională cu CFR Cluj și urmează „finala” cu Farul

FCSB a câștigat derby-ul cu CFR Cluj, scor 1-0, și s-a apropiat la un singur punct de liderul Farul. Cu două etape rămase de disputat în Superliga, se anunță o luptă fantastică între echipa lui Gică Hagi și cea roș-albastră. Primul act, care

Retorica anti-Occidentală a crescut în România după izbucnirea războiului: Partidele naționaliste, ca ciupercile după ploaie

În contextul războiului din Ucraina și al alegerilor care se apropie, România are tot mai multe partide de buzunar cu programe politice nu doar naționaliste, ci și cu retorică anti-Occident ori chiar adepte ale teoriilor conspirației. Diana Șoșoacă și Mihai Lasca FOTO: Mediafax

FC Argeş, cu un pas mai aproape de retrogradarea din Superligă. Piteștenii au fost învinși la Craiova

FC U Craiova a învins-o pe FC Argeş cu scorul de 2-1 (2-0), duminică seara, pe Stadionul ”Ion Oblemenco” din Bănie, într-un meci din etapa a opta a fazei play-out a Superligii de fotbal. FC Argeș, tot mai aproape de retrogradare Cu o