Ilie Năstase l-a dezamăgit pe Ion Țiriac. Act de trădare, ambiții sfidătoare și o prietenie cu frânturi: „A fost o minciună”

Între Ion Țiriac (86 de ani) și Ilie Năstase (79 de ani) dăinuie o prietenie solidă, veche de mai bine de 60 de ani. Chiar dacă relația de amiciție dintre cei doi este una cu totul aparte, miliardarul român nu i-a vorbit camaradului

Modificări în proiectul pensiilor private. Economist: „Nu facem decât să devalorizăm legea”

Proiectul de lege care prevede modificarea modului în care pot fi retrași banii din pensii private a fost adoptat luni de Senat. Inițiativa a suferit însă unele modificări care au încins spiritele în Parlament. Economistul Bogdan Glăvan subliniază că, de multe ori, în

Managerul de la CS Dinamo îi pune la colț pe părinții scandalagii. „Frustrații” și-au primit porția de săpuneală și de la două foste canotoare

Demonizat în descrieri dure făcute de părinții copiilor înlăturați de la grupa de performanță a Academiei de înot de la CS Dinamo, managerul Mihai Popovici a ieșit la contraatac. Tatăl celui mai bun sportiv al României și-a prezentat punctul de vedere într-o întâlnire