Cât va dura interdicția pensionarilor de a se angaja la stat. „E o criză puternică din punct de vedere financiar”

 Un nou proiect al Cabinetului Bolojan promite să impună limite în ceea ce privește cumulul pensiei cu salariul, însă situația nu este încheiată nici de data aceasta, iar soluția este una temporară și fragilă, arată experții. FOTO Guvernul României „Există, din păcate, în

Șoc la CFR Cluj: Dan Petrescu și-a dat demisia, după 2-7 cu Hacken!

Antrenorul Dan Petrescu (57 de ani) și-a anunțat joi seară plecarea de la vicecampioana și deținătoarea Cupei României, CFR Cluj, după rușinea pățită în Suedia, 2-7 cu Hacken, în manșa-tur a pley-off-ului de Conference League. Dan Petrescu, umilit pe bancă Anunțul plecării a

Ministrul Economiei anunță „măsuri ferme” după neregulile grave din companiile de stat: „Știu că ustură”. Cine preia falimentara Romaero

Radu Miruță, ministrul Economiei, a anunțat măsurile concrete pe care le-a luat după ce a descoperit nereguli grave în procedurile de selecție a conducerilor a șase companii de stat și a precizat că că a trimis Secretariatului General al Guvernului o serie de propuneri

Serena William recunoaște că ia medicamente pentru slăbit: „Nu reuşeam să ajung la greutatea ideală”

Fosta campioana de tenis Serena Williams a dezvăluit cum a reușit să scape de kilogramele în plus. Serena Williams a dezvăluit cum a reușit să scape de kilogramele în plus FOTO Profimedia Fosta mare campioană de tenis Serena Williams a dezvăluit că ia medicamente

Ministerele Sănătăţii, Educaţiei şi Mediului prezintă joi proiectele PNRR pentru selectarea celor eligibile

Ministerele Sănătăţii, Educaţiei şi Mediului vor prezenta joi, în cadrul unor discuţii cu premierul Ilie Bolojan, listele cu proiectele finanţate din PNRR, urmând ca şi celelalte ministere să facă acest lucru într-un ritm alert. PNRR FOTO: Facebook Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana

Darren Cahill a dezvăluit motivul pentru care Jannik Sinner a abandonat în finala de la Cincinnati

Antrenorul australian Darren Cahill (59 de ani) a vorbit la postul ESPN despre problemele care l-au determinat pe elevul său, italianul Jannik Sinner (24 de ani, 1 ATP), să abandoneze în finala de la Cincinnati după doar 23 de minute, la scorul de

Bolojan, despre aderarea României la OCDE: „Nu este doar un obiectiv de politică externă”

Premierul Ilie Bolojan a condus reuniunea Comitetului Național pentru Aderarea României la OCDE, unde au fost analizate progresele și prioritățile următoarelor luni în procesul de integrare. Premierul Ilie Bolojan FOTO: Profimedia Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, a prezidat joi, 21 august 2025, reuniunea Comitetului

Republica Moldova la răscruce: între presiunea propagandei rusești și șansa drumului european

Republica Moldova traversează un moment de cotitură istorică. Într-un context geopolitic tensionat, cu războiul din Ucraina la graniță și cu un război informațional care se poartă zilnic în spațiul public, miza alegerilor parlamentare din 28 septembrie 2025 depășește granițele țării. Dincolo de simpla

Primul fotbalist care a recunoscut că este homosexual se retrage din fotbal la 29 de ani. Va pregăti o echipă de juniori

Jakub Jankto, fost coleg la Cagliari cu românul Răzvan Marin, a anunțat că se retrage din activitate la doar 29 de ani. Fostul mijlocaș a anunțat pe rețelele de socializare, în 2023, că este gay.  Jakub Jankto a evoluat cu Dacia pe piept

Guvernul adoptă al treilea pachet de ajutoare pentru victimele inundațiilor din Suceava

În cadrul unui briefing de la finalul ședinței de Guvern, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a declarat că săptămâna aceasta urmează să fie adoptat al treilea pachet de ajutoare pentru cei afectați de inundațiile din Suceava, care va acoperi până la