Tot ce trebuie să știi despre funcția de președinte al României. Cât durează mandatul și ce atribuții are

Durata mandatului șefului de stat este de cinci ani, iar numărul maxim de mandate pe care le poate obține este de două. Un lucru mai puțin știut este că mandatul președintelui a fost însă și mai scurt, iar prelungirea acestuia a făcut obiectul

Cele mai apreciate sporturi nautice pe care să le încerci

Vara este anotimpul ideal pentru plajă, plimbări, dar și sporturi nautice. Fie că ești începător, fie la un nivel mult mai avansat, este important să ai echipamentul corespunzător în cazul în care vrei să te aventurezi în valurile mării. Nu uita că siguranța

Noul președinte, ancora noului Guvern. Analist: „E posibil ca pe termen scurt să nu existe o presiune iminentă”

România așteaptă nu numai un nou președinte, ci și un guvern cu puteri depline care să poată implementa deciziile necesare redresării economice. Potrivit analiștilor, următorul nume de pe fotoliul de președinte va influența masiv încrederea pentru guvernanți. Cătălin Predoiu a preluat conducerea interimară după

Divorțul anului în sportul mondial. Au decis că despărțirea este soluția, ca să nu-și strice prietenia

Sârbul Novak Djokovic, 37 de ani, 6 ATP, a decis să se despartă de ce cel care i-a fost antrenor în 2025, britanicul Andy Murray, 37 de ani. Anunțul a fost făcut pe rețelele de socializare. Colaborarea a durat o jumătate de an.

Maia Sandu evocă victoria de la prezidențiale, într-un mesaj înaintea alegerilor. „Nimeni nu credea că vom reuși”

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, i-a urat succes candidatului independent Nicușor Dan în turul doi al alegerilor prezidențiale, după ce, tot marți, a anunțat că îl susține. Maia Sandu/FOTO: Presedinte.md Într-un videoclip postat pe pagina de Facebook, aceasta amintește de alegerile prezidențiale din

Cristian Săpunaru s-a retras oficial din activitate. Mesaj emoționant la despărțire din partea simbolului rapidist

La 41 de ani, Cristian Săpunaru își agață ghetele-n cui, urmând să activeze, cel mai probabil, tot în Giulești, ca director sportiv sau ca președinte, în locul lui Viorel Moldovan, care își încheie contractul. Cristi Săpunaru, un rapidist pur-sânge „Vă salut! Eram doar

Campanie inedită pentru președinția unui stat NATO. Candidații participă la antrenamente militare pentru a convinge electoratul

Candidații la președinția Poloniei își fac campanie prin gesturi menite să arate forță și pregătire militară, într-un context regional tensionat care a adus securitatea în centrul preocupărilor alegătorilor. Nawrocki este un istoric şi boxer amator susținut de PiS FOTO Arhivă Karol Nawrocki, istoric

Istvan Kovacs a făcut avere de pe urma arbitrajului. UEFA îl „îmbracă” în bani pentru finala Ligii Campionilor

La 40 de ani, Istvan Kovacs se umple nu doar de gloria, ci și de bani, după ce a fost ales să oficieze finala Ligii Campionilor la fotbal dintre Inter Milano și PSG. „Centralul” din Carei va fi al doilea arbitru român care

La ce să ne asteptăm de la diaspora în turul II: Părțile s-au radicalizat și acum se mobilizează. Vor schimba jocul

Diaspora s-a mobilizat la vot pentru primul tur al prezidențialelor, înregistrându-se un record de prezență, iar pentru al doilea tur de scrutin este foarte probabil ca situația să se repete, ba chiar ar putea fi depășit numărul celor care au ieșit la urne

Ce le-a spus cea mai bună gimnastă din istorie studenților de la facultatea pe care a absolvit-o

La absolvirea facultății, gimnasta americană Simone Biles, 28 de ani, le-a spus studenților de la Universitatea Washington că succesul „necesită sacrificiu”. Simone Biles a terminat facultatea „Sacrificiu și dăruire. Asta necesită succesul, atât din punct de vedere academic, cât și sportiv. Există distracție