Laszlo Dioszegi a recunoscut câți bani pompează Guvernul Ungariei în clubul Sepsi Sf. Gheorghe

Sepsi Sf. Gheorghe evoluează în Superliga României, dar este sprijinită de statul maghiar. Conform politicii lui Viktor Orban, echipe sportive din foste teritorii ale Imperiului Austro-Ungar – din România și din Slovacia – sunt susținute financiar de statul vecin. Viktor Orban, un susținător

Cererea de revocare a lui Toni Greblă de la conducerea AEP, discutată și votată vineri în Parlament. „A fost invitat la şedinţă”

Comisiile juridice ale Camerei Deputaţilor şi Senatului se reunesc vineri dimineaţa pentru a întocmi un raport cu privire la revocarea din funcţie a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă. Raportul urmează să intre, tot vineri, la vot în plenul comun al Camerei Deputaţilor şi

Intrigile și jocurile politice ale așa-zişilor suveraniști. Expert: „El are capacitatea să ia voturi și de la Călin Georgescu, dar și de la USR, PSD și PNL”

Bătălia pentru titlul de lider al suveranișilor e pe viață și pe moarte. Experții consultați de „Adevărul” cred că Diana Șoșoacă și Gigi Becali sunt actori importanți într-o ecuație complicată. Există și ideea că cei doi, împreună cu Ponta, ar putea rupe suficient

Cupa României: Hermannstadt a doborât-o pe Poli Iași la mare luptă

FC Hermannstadt s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României la fotbal, după ce a învins formația Politehnica Iași cu scorul de 1-0 (0-0, 0-0), la capătul prelungirilor, miercuri seara, în deplasare, într-un meci de baraj în Grupa C a competiției. Ianis

Lasconi, după ce premierul Ciolacu a invitat USR la guvernare: „E neserioasă declarația, știe și domnia sa că i s-a terminat capitalul politic”

Liderul USR, Elena Lasconi, a transmis că nu exclude intrarea la guvernare alături de PNL, PSD și UDMR după alegerile prezidențiale, însă nu cu Marcel Ciolacu prim-ministru. „Este neserioasă declarația sa”, afirmă aceasta. Elena Lasconi, liderul USR FOTO Inquam Photos „USR este un

Mirel Rădoi le-a dat un indiciu pariorilor: meciul Craiova – Farul nu se poate termina 0-0

Antrenorul echipei Universitatea Craiova, Mirel Rădoi (43 de ani), a declarat, joi, într-o conferință de presă, că partida cu Farul Constanța, de acasă, din etapa a 29-a a Superligii, nu are cum să se încheie 0-0, pentru că ambele formații practică un fotbal

Ciolacu l-a certat pe Hurezeanu: „Dacă mai face comentarii fără să mă consulte, pleacă acasă. Să întrebe și prim-ministrul”

Premierul Marcel Ciolacu spune că ministrul de Externe Emil Hurezeanu „va pleca acasă” dacă mai face comentarii despre persoane private, cum au fost cele către Elon Musk, fără a se consulta cu prim-ministrul, deoarece face parte din Guvern. Premierul Marcel Ciolacu FOTO: Arhivă

Rivalitatea Dinamo – FCSB, stinsă de încă un „câine până la moarte”. Spune că îl va vota la prezidențiale

După ce l-a făcut fin pe Cristi Borcea (55 de ani), Gigi Becali (66 de ani) este simpatizat și de Florentin Petre (49 de ani), actual antrenor secund la Dinamo. Latifundiarul i-a întâns „Piticului” o mână de ajutor într-un moment dificil al existenței

Liderul PPE din Parlamentul European, după „cazul” Călin Georgescu: „România este un partener de încredere al Uniunii Europene”

După ce audierea lui Călin Georgescu, miercuri, la Parchetul General, a strârnit un val de reacţii nu doar un ţară, ci şi în afara ei, europarlamentarul german Manfred Weber, preşedintele grupului PPE din Parlamentul European, a postat un mesaj de susţinere pentru autorităţile

Noua senzație a tenisului mondial, așteptată la Iași. Meci demonstrativ susținut de Halep

UniCredit Iași Open WTA 250, cel mai important turneu feminin disputat pe zgură din Europa Centrală și de Est, va avea loc în perioada 14 – 20 iulie 2025 în locul deja devenit tradițional – Baza Ciric. Recent, turneul a preluat o licență