Victor Ponta sare în apărarea lui Călin Georgescu: „Nu există nici pleava societății, nici plătiți de ruși”

Victor Ponta, fost premier al României, a lansat o serie de critici privind modul în care se desfășoară alegerile prezidențiale în România. Fostul șef de guvern i-a criticat la România TV și pe candidații anunțați pentru alegerile prezidențiale din 2025. Victor Ponta a

Răzvan Lucescu, prins cu pantalonii atârnați în cui de vizita lui Savvidis junior

Pe contul de Facebook al grupării din Salonic a fost postată o fotografie în care fiul patronului de la PAOK, Ivan Savvidis, Giorgios, îi face o vizită în birou antrenorului Răzvan Lucescu, 55 de ani.  Răzvan Lucescu pregătește derby-ul cu Panathinaikos FOTO Facebook

România sărbătorește majoratul de la aderarea la UE. Victor Negrescu: Este timpul ca țara să treacă peste complexul de stat membru nou

Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, a subliniat că România trebuie să treacă peste complexul de stat membru nou și să își definească câteva ținte clare, printre care dezvoltarea capacității de negociere, influențarea bugetului european și o creștere a nivelului de trai prin măsuri

A murit o legendă a Italiei. A fost deschizător de drum la Pisa pentru Mircea Lucescu

Aldo Agroppi a murit în această dimineață, la vârsta de 80 de ani (în aprilie ar fi împlinit 81 de ani), fiind internat de câteva zile în spitalul din Piombino (Livorno), orașul său natal. Aldo Agroppi ar fi împlinit 81 de ani în

Jaqueline Cristian, lăsată fără replică de Madison Keys. Românca a luat doar 3 game-uri

În optimile de finală ale turneului WTA de la Auckland (Noua Zeelandă), Jaqueline Cristian, 26 de ani, 85 WTA, a fost învinsă de principala favorită, Madison Keys, 29 de ani, 21 WTA. Jaqueline Cristian a părut obosită la Auckland FOTO Facebook Sportiva din

Simona Halep a avut parte de spectacol de Revelion, cu Loredana urcată pe scaun

Revenită în România după stagiul de pregătire din Dubai, Simona Halep, 33 de ani, a fugit din București pentru câteva zile la munte. Simona Halep și Loredana Groza Fosta campioană de la Roland Garros și de la Wimbledon a petrecut Crăciunul și trecerea

Cursa Ancăi Todoni la Brisbane s-a oprit în fața cehoaicei Linda Noskova

Anca Todoni, 20 de ani și locul 118 WTA, s-a recunoscut astăzi învinsă de cehoaica Linda Noskova, 20 de ani și locul 26 WTA. Anca Todoni se apropie de Top 100 FOTO Facebook Linda Noskova s-a impus cu scorul de 6-1, 6-4. Favorita

Fotbalistul evaluat în 2023 la 1,5 milioane de euro se întoarce cu coada-ntre picioare în România

Clubul de fotbal Sepsi OSK a ajuns la un acord cu atacantul lateral Sebastian Mailat (în vârstă de 27 de ani), care ultima oară a jucat la Suwon Bluewings, în Coreea de Sud, a anunţat gruparea din Superligă, miercuri, pe pagina sa de

Dorinţa lui Daniel Funeriu de Anul Nou: să intre în turul 2 la prezidenţiale cu Nicuşor Dan. „El o să bage o derivată, eu o transpoziție pinacolică”

Daniel Funeriu, fost ministru al Educaţiei, care şi-a anunţat intenţia de candida la alegerile prezidenţiale care urmează să fie organizate în primăvara acestui an, a dezvăluit care este marea lui dorinţă pentru 2025: să ajungă în turul 2 cu Nicuşor Dan. Daniel Funeriu

Lovitură teribilă primită de Barcelona: nu-și poate înscrie la Ligă doi fotbaliști. Cade transferul lui Rațiu?

Dani Olmo, 26 de ani, și Pau Victor, 23 de ani, cele două achiziții din vară ale Barcelonei, nu mai sunt înscriși în La Liga ca jucători ai clubului catalan, este vestea începutului de an care zguduie fotbalul mondial. Sigla Barcelonei FOTO Facebook