Adrian Mutu, plătit mai prost decât la pariuri. Ce misiune are „Briliantul” la Ploiești

Adrian Mutu (45 de ani) este noul antrenor de la Petrolul Ploiești, după plecarea turcului Mehmet Topal (38 de ani), care a decis să părăsească gruparea ploieșteană invocând motive familiale. Adrian Mutu n-a rupt gura târgului ca antrenor Mutu și oficialii „lupilor galbeni”

Răzvan Lucescu nu se leapădă de omul lui Vladimir Putin. Legăturile periculoase ale patronul-pistolar Ivan Savvidis

Răzvan Lucescu, 55 de ani, a fost suspendat ieri de Comisia de Disciplină din Grecia pentru următoarele patru luni, perioadă în care are interzis să stea pe banca echipei sale și să calce la vestiare la pauza meciurilor, iar situația se traduce printr-un sezon

Cheia câștigării alegerilor prezidențiale din 2025: „Un candidat de extremă dreaptă în turul II se va lupta cu Antonescu sau Nicușor Dan”

Lupta pentru președinția României se va da, așa cum arată deocamdată datele, între Crin Antonescu, Nicușor Dan și un candidat de extremă dreaptă, care nu va fi, cel mai probabil, Călin Georgescu, susține profesorul Cristian Pârvulescu. Cheia victoriei va fi la electoratul conservator

Victima unei înscenări? Cum a ajuns în pușcărie Aleksei Bugayev, fostul fotbalist rus omorât în războiul din Ucraina

Alexei Bugayev, fost apărător în naționala de fotbal Rusiei, și-a pierdut viața pe frontul din Ucraina. Bugayev, la Euro 2004, contra Greciei Agentul său, Anton Smirnov, a confirmat decesul pe Telegram.  Aleksei Bugayev a participat la EURO 2004, unde a jucat inclusiv în

Retrospectiva anului 2024 din punct de vedere politic: Extrema dreaptă nu doar s-a înrădăcinat, ci aproape a preluat controlul

Anul 2024 a fost unul definitoriu pentru politica românească, marcat de schimbări și evenimente istorice ce au conturat o realitate politică incertă și volatilă.  Retrospectiva anului 2024. Foto: Arhivă Deși au existat câteva realizări notabile, bilanțul general al acestui an reflectă o țară

Dorinel Munteanu se pregătește s-o ia de la capăt în liga secundă

Prim-divizionara Oțelul Galați a rămas astăzi fără antrenorul Dorinel Munteanu, 56 de ani, sătul de problemele financiare de la echipă. Dorinel Munteanu În ziua rupturii dintre „Munti” și Oțelul, la câteva ore distanță, divizionara secundă FC Voluntari, o candidată la promovarea în Superligă,

Un antrenor acuzat de fotbaliștii români că îi umilea revine în fotbal la 71 de ani

Un club de fotbal din liga a 3-a germană, SpVgg Unterhaching, este la un pas să-l angajeze pe legendarul antrenor Felix Magath, 71 de ani, aflat de doi ani pe bară, scrie skysport.de. Felix Magath Echipa germană are probleme mari, așa că este

Elena Lasconi critică PSD și PNL că nu au înţeles nimic din votul românilor. „Nu taie nimic de la speciali, ci doar de la popor”

Preşedinta USR, Elena Lasconi, îl acuză pe premierul Marcel Ciolacu de faptul că nu a înţeles mesajul transmis de români la alegeri şi că „nu vrea deloc să facă curat în ograda specialilor”. Elena Lasconi, președinta USR FOTO: Facebook Potrivit acesteia, „ipocrizia, minciunile

Fotbalist cu CV important reținut pe aeroportul din Lisabona

Portughezul Ruben Semedo (30 de ani), fotbalist legitimat în prezent la Al-Khor (Qatar), a fost ridicat de pe aeroport și dus în arest. Semedo, ridicat de pe aeroport Fostul fundaș de la Sporting Lisabona și de la Villarreal a mai intrat în închisoare

Deputat USR, plângere penală pe numele premierului Marcel Ciolacu în scandalul zborurilor private Nordis. „Minciună și sfidare”

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a anunțat depunerea unei plângeri penale pe numele lui Marcel Ciolacu, în scandalulzborurilor private Nordis.  Deputatul a depus plângere penală pe numele premierului Marcel Ciolacu FOTO Facebook Deputatul a explicat că a depus plângerea invocând încălcarea a două articole